Observator Transilvan
Mures

Zeci de dascali din Mures refuza participarea la cursuri

Peste 50 de cadre didactice care susţin că au boli cronice refuză să participe la cursuri în sălile de clasă, începând cu data de 14 septembrie, de teama infectării cu COVID-19, unităţile de învăţământ din judeţ fiind nevoite să gândească o serie de scenarii pentru ca acestea să îşi poată preda materia.

În 14 septembrie, unităţile de învăţământ îşi încep cursurile, sunt aşteptaţi la şcoală peste 70.632 de elevi. (…) Avem un număr de 51 de cadre didactice din tot judeţul Mureş care, datorită unor boli cronice de care suferă, au refuzat să participe efectiv în sălile de clasă. În această situaţie, unităţile de învăţământ, prin consiliile de administraţie, au găsit diferite scenarii. Iar unul dintre scenarii, pe care l-am discutat cu directorul Liceului Electromureş din Târgu Mureş, prevede că, pentru acest domn profesor, orele respective nu vor apărea în orar, dar să se asigure că după-masă vor putea, prin formula de studiu online, vor putea să beneficieze de pregătirea de specialitate pe această disciplină. Este un scenariu pe care domnul director l-a găsit în acest moment, de comun acord cu elevii şi cu cadrul didactic implicat în această situaţie”, a anunţat inspectorul general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş, Sabin Gavril Păşcan.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

Prefectul judeţului Mureş, Mara Togănel, a anunţat în urmă cu o zi, că în cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă au fost aprobate scenariile de funcţionare ale unităţilor de învăţământ, care prevăd trei situaţii şi că deja şcolile şi-au exprimat opţiunea în baza căreia vor relua cursurile.

https://www.amsieu.ro

Related posts

Condamnat în Ungaria, prins în Romania

observator

Starea de alerta: Câte persoane pot participa la evenimente ?

observator

Au început inscrierile la Academia de Poliție

observator