Observator Transilvan
Arad

Apar contestatii pe calea ferata Arad – Timisoara

Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a primit trei documente, două din partea unor firme străine, iar una de la o firmă românească.

Condițiile de participare sunt extraordinar de restrictive. De exemplu, trebuia să demonstrăm că în ultimii trei ani de zile am realizat lucrări similare de proiectare. Având în vedere că în ultima perioadă nu s-a prea făcut nimic în România, firmele românești erau dezavantajate în fața celor străine”, a spus, pentru clubferoviar.ro, Mihai Humă, co-proprietar al Arcada Company SA, firma românească ce a depus contestaţie.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

Humă spune că la lucrările de artă (poduri, podețe, tuneluri) nu au fost precizate nici lungimile, nici lățimile. Pe de altă parte, în general, nu au fost menționate cantitățile, ci doar valorile diferitelor lucrări. „O ofertă ieftină nu înseamnă neapărat una bună și dacă pornim prost procedura, sigur se va termina prost”, a mai spus Humă. Parte dintre nemulţumirile societăţii pe care acesta o reprezintă au fost rezolvate.

https://www.amsieu.ro

Related posts

S-a confirmat primul caz de coronavirus din judetul Arad

observator

Cum se folosesc petardele

observator

Salarii mai mari de la 1 iulie

observator