Observator Transilvan
Bistrita Nasaud

Acțiuni ale polițiștilor din Bistrita

Azi-noapte, imediat după intrarea în vigoare a hotărârilor Guvernului privind noile măsuri restrictive, polițiștii bistrițeni au desfășurat activități de informare a cetățenilor cu privire la aceste modificări legislative, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Cei care circulă între orele 23.00 și 05.00 au nevoie de declarație pe propria răspundere sau adeverință eliberată de angajator, pentru verificarea motivului deplasării în interes personal sau profesional.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

Totodată, se interzice desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private.

Purtarea măștii de protecție în spațiile publice, comerciale, mijloace de transport în comun și la locul de muncă este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani.

Noile reglementări sunt valabile 30 de zile, urmând ca la finalul acestei perioade, în funcție de evoluția situației epidemiologice, să se hotărască, după caz, menținerea, eliminarea sau modificarea acestora.

Jandarmii au desfășurat acțiuni de control. Inspectoratul de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud a transmis că jandarmii au depistat 5 persoane care nu au respectat restricțiile de liberă circulație în intervalul 23.00 – 05.00. Acestora li s-au adus la cunoștință prevederile legale, cei în cauză fiind sancționați cu avertisment scris.

Facebook Notice for EU! You need to login to view and post FB Comments!
https://www.amsieu.ro

Related posts

Depistat de polițiștii de la Ordine Publică cu substanțe interzise

observator

Cu bicicleta la mare

observator

Un grajd a luat foc ! (Foto)

observator