Observator Transilvan
Alba Alte stiri Arad Bihor Bistrita Nasaud Brasov Cluj Covasna Harghita Hunedoara Maramures Mures Salaj Satu mare Sibiu

Elevii isi doresc o revolutie in invatamant

In data de 27 noiembrie, a fost depusă o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii Educaţiei. Aceasta vizează interzicerea colectării fondului clasei şi al şcolii.

La iniţiativa Consiliului Naţional al Elevilor, a fost depusă o iniţiativă legislativă care interzice în mod explicit colectarea fondului clasei şi fondului şcolii în unităţile de învăţământ. Cei care fac acest lucru vor putea fi sancţionaţi cu până la 2.000 de lei. Consiliul Naţional al Elevilor a început lupta împotriva corupţiei şcolare, iar acesta e doar primul demers pe care îl vom realiza în acest scop”, a declarat preşedintele CNE, Rareş Voicu.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

Potrivit proiectului, „în unităţile de învăţământ de stat şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale este interzisă pretinderea, oferirea sau strângerea de sume de bani destinare fondului şcolii sau fondului clasei de către elevi, conducerea şcolii, personalul didactic auxiliar sau personalul nedidactic”.

Consiliul Naţional al Elevilor solicită Parlamentului adoptarea iniţiativei legislative în cel mai scurt timp, susţinând că fenomenul de colectare a fondului clasei şi şcolii reprezintă „o modalitate prin care este sprijinită corupţia în unităţile de învăţământ”.

https://www.amsieu.ro

Related posts

Cursa contracronometru. Au pus autoritatile pe jar

observator

Părinții care opresc mașina în fața școlilor pentru a-și lua copiii riscă amenzi

observator

Peste 1 milion de puieti plantati în pădurile din Bihor

observator