Observator Transilvan
Arad

Viitoarea Oncologie, aproape acoperita

Reprezentanţii Consiliului Judeţean Arad anunţă că amenajarea a ajuns la nivelul acoperişului, care a fost refăcut în totalitate.

Acum, dacă vremea va mai ţine cu muncitorii, se încearcă montarea tuturor ţiglelor, urmând ca şantierul să se mute, ulterior, în interiorul clădirii. „Suntem pe punctul de a acoperi clădirea. Sper să ne ajute puțin și vremea și să putem vedea țigla pe spital înainte de zăpezile iernii, ca apoi constructorul să aibă front de lucru până la primăvară. În paralel cu acoperișul s-a lucrat la utilități și urmează lucrările de finețe, pereții și pardoselile”, a declarat Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, instituţie care implementează proiectul de amenajare a secţiei de Oncologie. Fondurile necesare pentru aceste lucrări, respectiv 9,3 milioane de lei, plus TVA, au fost obţinute în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

O secţie de Oncologie este vitală Aradului, ţinând cont de faptul că judeţul nostru este, din păcate, fruntaş la nivel naţional în ceea ce priveşte incidenţa cancerului.

Facebook Notice for EU! You need to login to view and post FB Comments!
https://www.amsieu.ro

Related posts

Cum va fi vremea în Transilvania, pana în data de 2 august ?

observator

Scandalagii, retinuti. Opt bărbați dusi la Poliție !

observator

5 noi linii de gardă la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad

observator