Observator Transilvan
Bistrita Nasaud

Bistrita iese din carantina

La două săptămâni de la emiterea Ordinului DSU, municipiul Bistrița iese din carantină joi 3 decembrie, ora 05.00.

Orașul revine în scenariul roșu, cu restricții aplicabile unităților administrativ-teritoriale unde incidența cazurilor de Covid-19 în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1000 de locuitori, care a mai fost în vigoare la Bistrița din 28 octombrie și până la momentul intrării în carantină (19 noiembrie).

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

Măsurile restrictive pentru scenariul roșu la Bistrița prevăd că restaurantele și cafenelele rămân închise în interior, este suspendată activitatea operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc, iar activitatea restaurantelor şi cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă doar pentru clienţii cazaţi acolo. Totodată, se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective. În continuare, cinematografele rămân închise, fiind interzisă și organizarea de evenimente în instituțiile de spectacole și/sau concerte.

Facebook Notice for EU! You need to login to view and post FB Comments!
https://www.amsieu.ro

Related posts

Cum vor sustine examenele elevii care au febra

observator

Coronavirusul a mai răpit patru vieți în Bistrita

observator

Cand mai avem zile libere ?

observator