Observator Transilvan
Brasov

Semnalizare trilingva la Aeroportul din Brasov

Consiliul Judeţean Braşov va iniţia demersurile necesare pentru ca sistemul de inscripţionare şi semnalizare în interiorul terminalului de pasageri al Aeroportului Internaţional Braşov să prevadă prezentarea denumirilor în limbile maghiară şi germană, pe lângă cele în română şi engleză.

Adrian-Ioan Veştea, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, susţine ideea că signalistica din terminal trebuie să fie trilingvă – română, maghiară, germană –, reflectând astfel caracterul multicultural-istoric al judeţului Braşov şi implicit limbile principalelor grupuri etnice care vieţuiesc în acest spaţiu, la care se adaugă limba engleză, ca limbă unanim recunoscută în domeniul aviatic.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

Proiectul Aeroportului Internaţional Braşov a fost de la bun început susţinut de judeţele Covasna şi Harghita, care au venit alături de noi în toate demersurile pe care le-am realizat în direcţia implementării acestei investiţii esenţiale nu doar pentru judeţul Braşov, ci pentru întreaga zonă. Apreciem ajutorul şi susţinerea pe care preşedinţii consiliilor judeţene Covasna şi Harghita le-au acordat proiectului nostru, inclusiv prin susţinerea alocărilor financiare de la guvern destinate Aeroportului Braşov. Chiar dacă Airports Council International (Comunitatea internaţională a aeroporturilor) recomandă ca în signalistica folosită în interiorul terminalelor să se folosească limba engleză, ca principala limbă de circulaţie internaţională, alături de limba oficială din ţara respectivă, noi considerăm obligatorie includerea limbilor maghiară şi germană, pentru a sublinia bogăţia multiculturalităţii şi interculturalităţii Braşovului, care conferă unicitate judeţului nostru”, afirmă preşedintele CJ Braşov Adrian-Ioan Veştea.

https://www.amsieu.ro

Related posts

Cum se vor aloca banii pentru biserici ?

observator

Clasamentul judetelor in functie de persoanele vaccinate

observator

Lectii de resuscitare in scoli

observator