Observator Transilvan
Alba Financiar

Investiție de peste 5,5 milioane de lei în străzi și canalizare la Blaj

Primăria Blaj pregătește rețeaua de străzi care vor asigura accesul la viitorul ansamblu de locuințe din zona Lacului Chereteu. Printr-un proiect de peste 5,5 milioane de lei se vor realiza și canalizările menajere și pluviale. 

Primăria Blaj a lansat miercuri în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) o licitație pentru achiziția de lucrări de construcții pentru obiectivul de investiție “Lucrări tehnico edilitare pentru ansamblul de locuințe zona Chereteu Componenta B în cadrul proiectului „Îmbunătățirea calității vieții populației în Municipiul Blaj”.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

Valoarea totală estimată este de 5.550.012,17 lei, fără TVA.

Rezultatul achiziției lucrărilor va fi realizarea unor rețele de drumuri care să asigure accesul la viitorul ansamblu de locuințe din zona Lacului Chereteu și realizarea canalizării menajere și pluviale. Durata de realizare a lucrărilor este de 24 luni de la emiterea ordinului de începere a execuției.

Prin proiect s-au stabilit soluții tehnice de realizare a unei infrastructuri rutiere moderne pe străzile 1 – 5 din zona Lacului Chereteu precum și rezolvarea evacuării apelor pluviale și canalizării menajere care să deservească locuitorii acestor străzi. Suprafața totală a zonei modernizată prin proiect este de 18.826,17 mp, din care 12.503,49 mp – platforme carosabile, 2.817,99 mp – trotuare și 3.504,69 mp – zone verzi.

 

 

https://www.amsieu.ro

Related posts

Praful saharian ajunge in Romania

observator

Megaproiect feroviar în Alba

observator

Curs valutar – 13 ianuarie

observator