Observator Transilvan
Alba

Injunghiat în zona inimii de cel căruia i-a oferit o cafea la un bar

A simțit o arsură în piept, a scăpat paharul din mână și a ieșit în fața barului – momentul în care un bărbat din Aiudul de Sus și-a dat seama că a fost înjunghiat cu un briceag, în zona inimii, de către un alt bărbat căruia i-a oferit o cafea.

Fapta care a șocat comunitatea din Aiudul de Sus s-a petrecut pe 2 aprilie 2020, dar magistrații Tribunalului Alba l-au condamnat pe făptaș abia opt luni mai târziu, pe 15 decembrie 2020. În urma pedepsei primite, inculpatul a făcut apel, iar dosarul s-a mutat pe rolul instanței superioare, la Curtea de Apel Alba Iulia.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

În seara de 2 aprilie, în jurul orei 21.00, Vasile A. se afla într-un bar din Aiudul de Sus, la o masă de lângă tejgheaua barului.

La un moment dat, în local a intrat și C.M., alături de încă trei prieteni. Cei patru s-au așezat la o masă, iar C.M a mers la bar pentru a comanda ceva de băut, se arată în motivarea judecătorilor de la Tribunalul Alba.

La bar, bărbatul s-a întâlnit cu Vasile și i-a oferit o cafea, cafea pe care cel din urmă nu a refuzat-o.

În timp ce C.M. se întorcea la masă cu băutura, Vasile s-a ridicat de la masa la care stătea, a scos din buzunar un briceag cu lama de aproape 9 centimetri și i l-a înfipt celui care i-a oferit o cafea, fix în dreptul inimii.

Bărbatul a ieșit din bar cu rana din care curgea sânge și a așteptat salvarea.

Cel care l-a înjunghiat a stat și el în bar și a așteptat poliția.

Din fericire, înjunghierea, chiar dacă a fost în dreptul inimii, nu i-a pus viața în primejdie bărbatului.

https://www.amsieu.ro

Related posts

Schior accidentat grav. A fost preluat de o ambulanța SMURD (Foto)

observator

Raluca Turcan: „Este absolut imposibil ca Guvernul să asigure măşti pentru toţi copiii”

observator

Bacalaureat: Baremele pentru testele de pregătire

observator