Observator Transilvan
Arad

Alți migranti prinși la Nadlac

În data de 27.01.2021, în jurul orei 09.30 poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Poliţiei de Frontieră Nădlac, în baza unei informaţii primite, au efectuat controlul amănunţit al unui ansamblu rutier, condus de un cetăţean bulgar, înmatriculat în Bulgaria.

Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, alimente pe ruta  Bulgaria-Ungaria.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, în interiorul compartimentului de marfă au fost descoperiţi, ascunşi printre marfa transportată, şase cetăţeni străini. În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Afganistan, doi minori în vârstă de 16, respectiv 17 ani şi patru tineri, cu vârste cuprinse între 21 şi 27 de ani,  solicitanţi de azil în România.

Tot ieri, dar la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II-Csanadpalota, poliţiştii de frontieră au efectuat controlul amănunțit asupra a două  automarfare conduse de un  cetăţean bulgar, respectiv un cetățean român.

În urma verificărilor, în interiorul autovehiculelor au fost descoperiţi ascunşi opt cetăţeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 16 și 21 de ani, de asemenea fiind solicitanţi de azil în România.

La cercetări, tinerii afgani au declarat că au procedat în acest mod deoarece intenţionau să ajungă în state din vestul Europei.

Facebook Notice for EU! You need to login to view and post FB Comments!
https://www.amsieu.ro

Related posts

APIA: Se depun cererile de plata pentru motorina

observator

Trenuri de mare viteza, după 2030

observator

Satu Mare are cea mai mare rata de infectare

observator