Observator Transilvan
Satu mare

Controale extinse in judetul Satu Mare

Joi, 28 ianuarie, peste 230 de polițiștii sătmăreni, jandarmi și polițiști locali au derulat, pe raza județului, atât în mediul urban cât și rural, acţiuni de verificare a măsurilor sanitare vizând combaterea răspândirii noului virus SARS-CoV-2.

Ocazie cu care au verificat aproximativ 160 de societăți comerciale și obiective de interes, și peste 80 de mijloace de transport persoane.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

De asemenea, au fost legitimate peste 1 800 de persoane, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 115 sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor fiind de aproximativ 17 000 de lei.

Cu ocazia controalelor în trafic, poliţiştii rutieri au verificat legalitatea efectuării transportului de marfă și persoane, inclusiv modul în care măsurile de protecție stabilite prin Legea nr. 55/2020 sunt respectate în timpul efectuării transportului de persoane, prin curse regulate/speciale.

Conducătorii tuturor autoturismelor verificate în trafic au fost instruiți de polițiști în privinţa respectării prevederilor Legii 55/2020, pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

În continuare, polițiștii, împreună cu celelalte structuri ale M.A.I. și instituții cu atribuții de control, vor acționa, atât în uniformă cât și în civil, pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

Facebook Notice for EU! You need to login to view and post FB Comments!
https://www.amsieu.ro

Related posts

Care sunt amenzile în starea de alerta ?

observator

Când ar putea avea loc alegerile locale ?

observator

O nouă oportunitate de călătorie de pe Aeroportul Internațional Satu Mare !

observator