Observator Transilvan
Bistrita Nasaud

Încă un focar de pesta porcina în judetul Bistrita-Nasaud

Un nou focar de pestă porcină africană a fost confirmat pe raza comunei Nușeni, motiv de îngrijorare pentru autorități care au decis să fie vigilente pentru ca boala să nu se extindă și în comuna Chiochiș, unde sunt mulți crescători de porci care efectiv trăiesc din această îndeletnicire.

Potrivit unui comunicat al Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud, prefectul Stelian Dolha și directorul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, dr. Romulus Bița au mers marți la Primăria Nușeni și la Primăria Chiochiș unde au diascutat cu primarii celor două comune, cu medicii veterinari, șefii de post și reprezentanții fondurilor de vânătoare cărora le-au cerut să aplice măsurile de prevenție și de combatere a bolii și să se asigure că acestea sunt respectate de localnici.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

Printre acestea se numără utilizarea tăvițelor dezinfectante, limitarea circulației persoanelor în zonele afectate sau suspicionate cu PPA, interzicerea vânzării și cumpărării porcilor astfel ca, în cazul apariției PPA, în 45 de zile, DSVSA să poată stinge focarele.

În cazul în care măsurile nu sunt respectate, riscul este foarte mare ca pesta să se răspândească este foarte mare, virusul fiind extrem de contagios.

În prezent sunt focare de pestă porcină africană în localitățile Vița, Beudiu și Nușeni.

În continuare, se va instista pe campaniile de informare a măsurilor de prevenție, precum și de conștientizare a contagiozității pestei porcine africane, intensificate de medicii veterinari, urmând ca autoritățile din zonă, precum și membrii Unității Locale de Sprijin, să monitorizeze respectarea acestora. De asemenea, vor continua patrulările zilnice pe raza fondurilor de vânătoare pentru a depista eventualele animale bolnave sau moarte din cauza pestei porcine și a limita răspândirea”, a transmis Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud.

Facebook Notice for EU! You need to login to view and post FB Comments!
https://www.amsieu.ro

Related posts

Aproape 200 de persoane au intrat în țara, azi noapte, pe la Petea

observator

Anul școlar să se încheie cu toți elevii în școală

observator

S-a prelungit starea de alerta

observator