Observator Transilvan
Bistrita Nasaud

Ursi în Bistrita-Nasaud

Miercuri seară, în jurul orei 22.00, jandarmii Detașamentului 1 Mobil Bistrița au intervenit în urma unui apel la Numărul Unic de Urgență 112, în zona Valea Ghinzii, după ce un bărbat a anunţat prezenţa unui urs pe strada Alunului.

Un echipaj de Jandarmerie s-a deplasat în zonă împreună cu un paznic de vânătoare din cadrul Ocolului Silvic Bistrița. La fața locului s-a constatat faptul că ursul a produs pagube materiale, a omorât mai mulți porumbei, după care a părăsit zona respectivă, informează Inspectoratul de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

Jandarmii au mai rămas în apropierea gospodăriei pentru o perioadă de timp, pentru a se asigura că ursul nu se întoarce. Acţiunea a durat aproximativ 2 ore, misiunea încheindu-se fără alte incidente.

Totodată, azi-noapte în jurul orei 01.40, un alt apel 112 anunța prezența unui urs în cartierul Unirea. Un bărbat a anunțat că animalul i-a traversat gospodăria, a trecut drumul principal și s-a îndreptat către Slătinița.

Jandarmii au intervenit la fața locului, alături de un inginer silvic din cadrul Fondului de Vânătoare 19 Poieni. La momentul în care echipajul a ajuns în zonă, ursul nu a fost văzut la fața locului, dar jandarmii au mai patrulat pentru aproximativ o oră în zona respectivă pentru a se asigura că nimeni nu este în pericol, misiunea încheindu-se și în acest caz fără incidente.

În ambele cazuri au fost anunțate și celelalte instituții abilitate să intervină în asemenea cazuri – conform procedurii, respectiv Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița – pentru activarea aplicației RO-Alert.

Facebook Notice for EU! You need to login to view and post FB Comments!
https://www.amsieu.ro

Related posts

Cu cât cresc salariile de la 1 ianuarie 2022 ?

observator

Vreme rea în aproape toată țara

observator

Accident. Un tânăr rănit

observator