Observator Transilvan
Satu mare

Gesturi simple îndeplinesc vise mari

Campania „Gesturi simple îndeplinesc vise mari” reunește în aceeași echipă jandarmi, polițiști, polițiști de frontieră și specialiști din cadrul CPECA Satu Mare.

În luna aprilie a fost rândul copiilor aflați în asistența Centrului pentru copii ,,Sfânta Tatiana” din municipiul Satu Mare.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

Pe parcursul întâlnirii, tinerii au aflat de ce este important să nu apeleze la violență pentru rezolvarea conflictelor și cum poate fi evitat comportamentul agresiv.

Specialiștii prezenți la întâllnire le au prezentat copiilor posibilele urmări ale situațiilor în care conflictele escaladează și se ajunge la diferite forme de violență.

Discuțiile nu s-au rezumat la subiectul initial, copiii fiind interesați și de modul în care pot semnala și pot acționa în cazul în care sunt martori sau victime în diferite situații, cum ar fi violenţa domestică, absenteismul şcolar, consumul de droguri şi alcool, distrugerea prin graffiti etc.

Întâlnirea a avut și scopul familiarizării tinerilor cu rolul şi atribuţiile jandarmeriei satmarene, cu misiunile din domeniul asigurării ordinii şi liniştii publice, fiind desfășurată într-o formă interactivă şi mai puţin formală.

Facebook Notice for EU! You need to login to view and post FB Comments!
https://www.amsieu.ro

Related posts

Instabilitate atmosferica și discomfort termic aproape în toată țara

observator

Siguranța cetățenilor, prioritatea polițiștilor sătmăreni

observator

In Memoriam. 49 de ani de la inundatiile din 14 mai 1970 (Foto)

observator