Observator Transilvan
Bistrita Nasaud Cluj

Au primit sanse noi la viata

La Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa, în seara zilei de 3 iulie a.c., a avut loc prima prelevare de organe (ficat, rinichi) din acest an de la un pacient, aflat în moarte cerebrală, a cărui familie a ales să dăruiască o şansă unor semeni necunoscuţi şi au fost de acord să doneze organele rudei lor. ”Prin această decizie plină de emoţie au oferit speranţă la viaţă pentru 3 semeni necunoscuţi care aşteptau un transplant salvator”, anunță Agenția Națională de Transplant.

Sincere condoleanţe, mulţumiri şi profund respect familiei care şi-a găsit puterea de a transforma propria durere într-o minune şi şansă nesperată pentru alţi oameni, pentru alte familii care suferă alături de rudele lor aflate pe listele de aşteptare. De asemenea, apreciem efortul colectivului ATI şi de coordonare a Spitalului Județean de Urgenţă Bistriţa care au făcut posibil să apară speranţa în sufletul altor 3 oameni, precum şi implicarea conducerii acestei unităţi sanitare în susţinerea Programului Naţional de Transplant”, anunțat Agenția.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

Intervenţia de prelevare a organelor a fost realizată de echipa de prelevare a Institutului Clinic Fundeni, condusă de Dr. Vasile Lungu. Efortul lor a fost preluat de echipele medicale de transplant ale Institutului Clinic Fundeni şi Spitalului Clinic “Dr. C.I.Parhon” Iaşi, salvând alţi 3 români din ghearele suferinţei.

 

https://www.amsieu.ro

Related posts

Au ars peste 100 de hectare de vegetație. Cine a pus focul ? (Foto)

observator

Femeie violata intr-un hotel din Cluj

observator

Când putem renunța la masca ?

observator