Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Bistrița au identificat, depistat și reținut pentru 24 de ore doi tineri de 19 și 17 ani, ambii din Budacu de Sus, bănuiți de comiterea unei tâlhării.
Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit faptul că, în seara de 15 august, în timp ce se aflau pe o stradă din Bistrița, cei doi i-au sustras unei femei de 69 de ani poșeta în care avea o sumă de bani și obiecte personale.
În prezent, aceștia se află în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, iar în cursul acestei zile vor fi prezentați magistraților cu propunere de arestare preventivă.
Cercetările sunt continuate în dosarul penal întocmit, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, în vederea documentării activității infracționale, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Tot ieri, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au pus în aplicare un mandat de arestare preventivă emis, în aceeași zi, de către Judecătoria Bistrița. Bărbatul în vârstă de 37 de ani, din Cetate, a fost depistat pe raza comunei de domiciliu și încarcerat în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud. Cel în cauză era plasat sub control judiciar, fiind cercetat într-un dosar de tâlhărie.