Observator Transilvan
Satu mare Tehnologie

Eveniment on-line care promoveaza robotica

Prin Asociația de Părinți ai Elevilor de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Satu Mare, Catedra de Informatică a Colegiului, echipa de robotică „Perpetuum Mobile”, în parteneriat cu Centrul Județean de Excelență Satu Mare, organizează evenimentul on-line ROBOSMART, care promovează robotica și educația STEM și urmărește totodată dezvoltarea imaginației și sporirea încrederii elevilor în forțele proprii.

Evenimentul se adresează elevilor care au cunoștințe minime de robotică și programare și care doresc să realizeze proiecte creative în domeniul roboticii. În cadrul webinariilor, elevii își vor perfecționa cunoștințele de robotică și își vor dezvolta creativitatea tehnologică. Specificul atelierelor constă în faptul că participanții învață jucându-se.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

Vor fi organizate  webinarii în cadrul cărora elevi ai Colegiului, membri ai Echipei de robotică Perpetuum Mobile, vor prezenta aplicații realizate în Arduino IDE. Participanților li se va prezenta realizarea și programarea unui robot cu utilitate casnică. Participanții vor avea apoi 10 zile la dispoziție pentru a realiza și programa creativ, un roboțel.

Evenimentul are ca obiective atragerea copiilor spre domeniul IT, încurajarea elevilor să rezolve o problemă specifică într-un mod creativ, provocându-i să inoveze, să caute soluții pentru o lume mai bună. Evenimentul este inedit deoarece elevii învață prin experienţă directă şi concretă, creativă.

Evenimentul online este finanțat cu ajutorul programului Meet and Code (https://www.meet-and-code.org/) susținut la nivel european de compania de software SAP. Meet and Code 2021 este coordonat de Haus des Stiftens gGmbH și rețeaua TechSoup Europe în 35 de țări europene și susține, pentru al 5-lea an consecutiv, evenimente de tehnologie și programare aliniate cu misiunea inițiativei Comisiei Europene: Europe Code Week.

În România, programul Meet and Code este coordonat de Asociația Techsoup. Din 2010, Asociația Techsoup (https://www.asociatiatechsoup.ro) creează și oferă resurse IT și experiențe de învățare a tehnologiei pentru organizații nonprofit, tineri și profesori. Asociația Techsoup este câștigătoare a premiului Digital Skills for Education din cadrul European Digital Skills Awards în 2017, competiție organizată de Comisia Europeană. 

 

https://www.amsieu.ro

Related posts

Se renoveaza drumul care strabate zona Codrului

observator

Situatia la frontiera, in ultimele 24 de ore

observator

Zborurile reluate din și spre Marea Britanie

observator