Observator Transilvan
Sibiu

Accident mortal. Bărbatul nu avea permis de conducere

Un galatean de 44, aflat la volanul unui autoturism pe A1, a decedat după ce a pierdut controlul direcţiei, a lovit glisiera metalică şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile. Bărbatul nu avea permis de conducere, spun reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu.

Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc pe sensul de mers Sebeş-Sibiu după ce bărbatul, pe fondul oboselii la volan, a pierdut controlul volanului.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

În urma accidentului a rezultat decesul acestuia şi rănirea a doi pasageri de 22, respectiv 31 de ani. „În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că bărbatul de 44 de ani nu deţinea permis de conducere şi nu purta centura de siguranţă”, au precizat reprezentanţii IPJ Sibiu.

ISU Sibiu a intervenit de urgență la locul accidentului cu două echipaje Smurd și două echipaje de pompieri militari care au acordat îngrijiri medicale și au fost evaluate medical un număr de șapte persoane. S-a constatat o persoană decedată, iar două persoane au fost transportate la UPU Sibiu, conștiente și policontuzionate iar celelalte patru persoane au refuzat transportul la spital.

Traficul pe A1 a fost blocat aproximativ două ore pe sensul Sebeș – Sibiu.

Facebook Notice for EU! You need to login to view and post FB Comments!
https://www.amsieu.ro

Related posts

Modificare importantă pentru plata amenzilor de circulație

observator

Stimulent pentru parintii care revin mai repede la munca

observator

Numele si prenumele, schimbate mult mai simplu

observator