Observator Transilvan
Alba

ACȚIUNILE DE VERIFICARE A RESPECTĂRII MĂSURILOR DE PROTECȚIE SANITARĂ CONTINUĂ ÎN JUDEȚUL ALBA

Inspectoratul de Poliție Județean Alba a continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

 

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

În ultimele 48 de ore, au fost verificate 2.043 de persoane aflate în carantină, 1.250 aflate în izolare și au fost organizate 22 de acțiuni punctuale în cadrul cărora au fost verificate 527 de persoane. Alte 40 de persoane au fost verificate în cadrul altor activități în contextul pandemiei.

Au fost controlate 23 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 77 de terase, restaurante, fastfood-uri și 176 de mijloace de transport, din care 27 mijloace de transport în comun

Echipele de control au depistat și sancționat 27 persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală și una care nu a respectat măsura crantinării/izolării.

Recomandăm cetățenilor să respecte prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid-19, să poarte masca de protecție și să păstreze distanțarea fizică și să respecte interdicțiile privind deplasarea sau libera circulație.

Se reaminteste faptul că masca de protecție trebuie purtată în toate spațiile închise sau deschise, inclusiv pe stradă.

Singurele măști acceptate sunt cele chirurgicale și cele FFP2.

 

https://www.amsieu.ro

Related posts

Ministrul Sănătății anunța restrictii !

observator

Cum va fi vremea de Sfantul Andrei și de 1 Decembrie

observator

Oferta de locuri de munca in mai multe tari din Europa

observator