Observator Transilvan
Sibiu Sport

Baschet: Sibienii se impun în partida cu Timisoara

BC CSU Sibiu a încheiat prima parte din Grupa Roșie a Ligii Naționale de Baschet Masculin cu o victorie pe terenul celor de la SCM Timișoara. Formația de pe Cibin s-a impus cu scorul de 71-61 în Sala Constantin Jude, într-un meci desfășurat pe 8 martie și care a putut fi urmărit în direct la Digi Sport 4.

Jocul de pe Bega a fost oficiat de o brigadă formată din Bogdan Podar, Laszlo Bukurești și Matei Bănică.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

Pivoții sibieni au început meciul cu câte un coș fiecare. Troy Franklin a răspuns cu un three-point-play. Falker a marcat o triplă iar apoi Stewart ducea scorul la 9-3 în favoarea oaspeților. Franklin a înscris de la distanță iar cele două echipe au rămas la o posesie diferență până la finalul primului act. Mirel Dragoste i-a dus pentru prima dată pe timișoreni în avantaj cu 2 minute până la prima pauză, scor 14-13. Au urmat patru schimbări la conducere iar tripla lui Brown a stabilit scorul după 10 minute de joc, 19-17. Gazdele au început mai bine sfertul seund și au avut în două rânduri un avantaj de 5 lungimi. Un run de 8-0 cu câte o triplă venită de la Engi și Gordon, BC CSU Sibiu a trecut la conducere. Elevii lui Dan Fleșeriu nu au mai cedat avantajul până la intrarea la cabine dar acesta era de doar o posesie, 37-35. În prima repriză, Troy Franklin și Sherwood Brown au fost singurii jucători de la Timișoara care au marcat mai mult de un coș.

Repriza secundă a început tot sub spectrul echilibrului. Echipa gazdă a rămas dependentă din punct de vedere ofensiv de Franklin și Brown iar la jumătatea sfertului trei aveau un punct avans, 47-46. Cele două formații au rămas datoare pe faza ofensivă. BC CSU Sibiu a înscris doar 15 puncte în această secvență de scor și a cedat avantajul în favoarea bănățenilor, scor 54-52, înaintea actului decisiv. BC CSU Sibiu a reușit în startul sfertului patru un run de 11-4 prin care conducea cu 63-58, moment în care Dragan Petricevic a solicitat timp de odihnă. Coșul a venit tot de la oaspeți și ecartul ajungea la 7 lungimi cu 5 minute până la final. Milos Komatina a oprit seria sibienilor cu un coș de 3 puncte și a urmat rândul lui Dan Fleșeriu să ceară time-out. Randal Falker a răspuns cu 4 puncte și diferența a crescut din nou, scor 69-61. Tabela din Sala Constantin Jude a rămas neschimbată până la intrarea în ultimul minut de joc dar cei care au marcat au fost tot sibienii prin același Randal Falker. Timișoarenii au mai pierdut o minge și partida s-a încheiat cu scorul de 71-61 pentru BC CSU Sibiu.

Diferența în acest joc s-a făcut la recuperare. Oaspeții au prins cu 18 mingi mai mult la panou, iar din totalul de 48, 20 au fost în ofensivă. De notat este faptul că timișorenii au marcat un singur punct după o recuperare ofesnivă, în timp ce Sibiul a înscris 16 „second chance points”.

Randal Falker a fost omul meciului cu 28 de puncte, 11 recuperări și 2 pase decisive. Lucas Tohătan a contribuit cu 11 puncte iar Larry Gordon cu 9 puncte și 9 recuperări.

Sherwood Brown a fost principalul remarcat al gazdelor cu 24 de puncte, 8 recuperări și 2 pase decisive. Troy Franklin și-a trecut în cont 15 puncte, 6 pase decisive și 2 recuperări iar Milos Komatina a terminat cu 12 puncte și 3 recuperări.

 

https://www.amsieu.ro

Related posts

Stare de alerta: Restaurantele și terasele rămân inchise

observator

Vremea își face de cap. Se raceste

observator

Temperaturi ridicate în toată țara

observator