Observator Transilvan
Satu mare

Biblioteca Județeană Satu Mare mai face un pas spre normalitate

Conducerea Bibliotecii Județene Satu Mare a decis dispunerea unor măsuri organizatorice, de reluare etapizată a activităților cu publicul, precum și măsuri pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 și pentru asigurarea desfășurării activităților în condiții de siguranță sanitară în cadrul Bibliotecii Județene Satu Mare, începând cu data de 22 iunie 2020.

Astfel, s-a luat decizia de a permite accesul publicului în secții și filiale cu condiția respectării unor minime măsuri necesare prevenirii și combaterii pandemiei de COVID–2, în acord cu legislația în vigoare. Cititorii, utilizatorii sericiilor de bibliotecă și vizitatorii sunt rugați să recurgă la purtarea corecte a măştii (medicală/nonmedicală) pe toată durata vizitei, să-și dezinfecteze mâinile cu dezinfectant avizat pe bază de alcool, pus la dispoziţie la intrarea în secția / filiala bibliotecii, să utilizeze covoarele cu dezinfectant pentru încălţăminte aflate la intrare, să se poziționeze corect în fața paravanelor despărţitoare dispuse la birourile de înscriere și de împrumut și să păstreze o distanță de minimum 1,5 m față de alți cititori. Persoanele care refuză să le fie verificată temperatura nu vor avea acces în incinta clădirii.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

De asemenea, la Sala de lectură „Gheorghe Bulgăr” se va permite accesul simultan pentru maximum 6 cititori. Durata de acces permisă este de 1 oră/zi pentru consultarea publicațiilor periodice (ziare, reviste etc.) și de 2 ore/zi pentru studiul individual al publicațiilor monografice tipărite. La Secția de împrumut pentru adulți, Secția de împrumut pentru copii și la filialele de cartier, se permite accesul simultan pentru maximum 2 cititori.

Programul de funcționare cu publicul a fost extins, astfel că secțiile de la sediul central (Sala de lectură „Gheorghe Bulgăr”, Secția de împrumut pentru adulți și Secția de împrumut pentru copii) vor funaționa conform următorului program: luni, miercuri și vineri, în intervalul orar 08:00– 16:00, iar în zilele de marți și joi de la 08:00 la 17:00. Filiala Nr. 1 și Filiala Nr. 2 „Lucian Blaga”vor fi deschise pentru public în zilele de luni și miercuri de la 12:00 la 18:00, iar marțea, joia și vinerea de la 09:00 la 15:00.

Pentru a reduce la minimum riscurile de contaminare cu virusul SARS-CoV-2, dar și pentru a eficientiza procedura de împrumut a publicațiilor, cititorii sunt încurajați să utilizeze în continuare și mijloacele de comunicare la distanță în relația cu biblioteca și să parcurgă următoarele etape: să consulte catalogul online al Bibliotecii Județene Satu Mare, găzduit pe pagina oficială de internet a instituției, www.bibliotecasatumare.ro, să caute titlul publicaței dorite și să verifice disponibilitatea acestuia; să trimită solicitarea de împrumut pe e-mail: [email protected]; Solicitarea va conține minimum următoarele informații: numele și prenumele solicitantului; numărul permisului de utilizator; titlul publicației solicitate și localizarea (secția/filiala care deține respectiva publicație); data și ora la care va veni la bibliotecă pentru a evectua împrumutul; cititorii/utilizatorii care nu folosesc mijloacele electronice de comunicare la distanță, se pot adresa bibliotecii prin apel telefonic la numărul: 0261-711199.

În funcție de evoluția situației epidemiologice și de reglementările ulterioare, și alte activități destinate publicului, derulate de către Biblioteca Județeană Satu Mare, vor fi reluate, etapizat.

https://www.amsieu.ro

Related posts

Satu Mare: 9 localitati sunt in scenariul rosu

observator

Restaurantele se redeschid pe 1 septembrie

observator

Popririle și executarile silite, amanat

observator