Observator Transilvan
Satu mare

Captura de droguri la Satu Mare (Foto)

La data de 3 ianuarie, polițiștii au depistat la volanul unui autoturism un bărbat, de 29 de ani, bănuit de trafic de droguri.

Cu sprijinul polițiștilor de frontieră și al câinelui specializat din cadrul Direcției Vamale Cluj s-a trecut la controlul amănunțit al autovehiculului depistat, în caroseria acestuia fiind depistate doua pungi în care se aflau 110 grame de substanță pulverulentă de culoare albă, respectiv 105 grame de substanță de culoare brună, precum și 1 200 de euro, 1 000 de lei și un cântar de precizie.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

Substanțele interzise, susceptibile a fi ecstasy și MDMA, ar fi provenit din Ungaria și Germania și ar fi urmat să fie comercializate pe raza municipiului Satu Mare.

În urma extinderii cercetărilor, o femeie, de 30 de ani, a fost depistată în flagrant delict în timp ce oferea spre vânzare 63 de pastile ecstasy.

Față de cele două persoane procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Satu Mare au luat măsura reținerii pentru de 24 ore.

La acțiune au participat luptători ai Serviciului de Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare.

Facebook Notice for EU! You need to login to view and post FB Comments!
https://www.amsieu.ro

Related posts

Parc modern în municipiul Oradea, realizat de o asociere de firme din Satu Mare (Foto)

observator

Măsuri de relaxare după 1 iunie

observator

Raisa Avram din Satu Mare si-a donat alocația de elev unei cauze nobile

observator