Pâinea consumată „cu cap” nu îngraşă, fie albă, fie neagră, dar pâinea neagră vine cu ceva în plus: fibre, vitamine şi minerale.
Pâinea trebuie considerată un aliment de sine stătător. S-a încetăţenit obiceiul de a consuma pâine în dieta zilnică. Ea trebuie adăugată atunci când calculăm caloriile, spun nutritionistii.
Diferenţa dintre pâinea albă şi cea integrală nu se simte la calorii, ci la cantitatea de fibre, vitamine şi minerale şi la indicele glicemic, vinovat de fluctuaţiile de zahăr.
Pâinea albă are un indice glicemic atât de mare (70) încât organismul aproape că nu mai face diferenţa între aceasta şi zahăr. În schimb, pâinea integrală are un indice mai mic (50) şi se asimilează mai greu, la fel ca în cazul cofeinei din ceai.
În trecut, pâinea neagră era considerată pâinea săracilor, iar cea albă era pentru cei avuţi. Azi, rolurile s-au inversat: pâinea albă a devenit „pâinea săracului”, procesul de fabricare fiind mai ieftin. Pâinea albă este însă dezechilibrantă, întrucât ajunge să conţină aproape doar amidonul din bobul de grâu.
Alţi nutrienţi pierduţi în procesul de rafinare sunt vitamina B1, şi aşa foarte rară în alimentaţia noastră, vitamina E (germenele de grâu), minerale (fier, fosfor, potasiu), urme de proteine.
Cea mai bună pâine, pentru cei care nu suferă de vreo boală în mod special şi cărora nu le place gustul de pâine neagră, este pâinea intermediară, din care se scoate o treime din tărâţe.
Pentru cei cu probleme de tranzit, pâinea neagră este cea mai indicată, iar pentru cei cu activitate fizică mai intensă, pâinea cu seminţe, pentru că, deşi este mai sănătoasă, are mai multe calorii. Pâinea de secară combinată cu orz şi ovăz de regulă conţine fibre speciale.
