Observator Transilvan
Brasov

Ce spun polițiștii despre cazul de la Brașov: „Nu s-a greșit adresa la care s-a efectuat percheziția”

O descindere efectuata la Brașov a incins spiritele în ultimele zile. În mass-media s-a sustinut ca polițiștii ar fi ajuns la o adresa falsa, fapt negat de Consiliul Teritorial Brașov al Corpului Național al Polițiștilor.

Consiliul Teritorial Brașov al Corpului Național al Polițiștilor, singura organizație profesională a polițiștilor, a luat act cu indignare de modul în care a fost prezentat în spațiul public, inițial la un post local („Brașov TV”), iar ulterior preluat de câteva posturi naționale, cazul așa-zisei greșeli a polițiștilor brașoveni, care ar fi efectuat o percheziție la o adresă greșită din municipiul Brașov, acțiune în urma căreia o mamă și copiii ei minori au fost traumatizați, un copil fiind adus în stare de șoc, fiind necesară asistența medicală pentru acesta.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

Prezentarea trunchiată a realității a fost de natură să afecteze imaginea Poliției Române, în general și a polițiștilor brașoveni, în special. Opinia publică a fost dezinformată grosolan cu privire la modul în care polițiștii brașoveni au acționat în data de 13.02.2020, creându-se convingerea că, la Brașov, se acționează cu totală lipsă de profesionalism.

Comunicatele D.I.I.C.O.T. Brașov și I.P.J. Brașov au arătat că nu s-a greșit adresa la care s-a efectuat percheziția și că mandatul a fost emis, în mod legal, de un judecător de drepturi și libertăți, în baza probatoriului dintr-un dosar de cercetare penală. De asemenea, imaginile surprinse de la descinderea respectivă, au arătat că toate acuzele formulate la adresa polițiștilor brașoveni sunt false, aceștia acționând în conformitate cu toate procedurile în vigoare și cu totală aplecare asupra protejării persoanelor minore găsite în locuință.

Ceea ce s-a petrecut în acest caz nu poate fi descris decât ca fiind o manipulare grosolană în scopuri personale, în care, din păcate, a fost folosit un post TV pentru a dezinforma opinia publică cu privire la acțiunea unei instituții a statului. Dorim, de asemenea, să luam atitudine și să protestăm împotriva limbajului insultător și calomnios folosit de către un om politic brașovean, jurnalist (așa cum se prezintă!!!), persoană direct implicată în situația descrisă anterior, pentru a-l ataca, în mediul on-line, pe un reprezentant al Inspectoratului de Poliție al Județului Brașov, . Toți suntem egali în fața legii, toți avem drepturi și obligații, iar polițiștii au anumite interdicții suplimentare, stabilite prin lege și, de aceea, orice acuzație la adresa unui polițist trebuie adresată organelor abilitate, care vor stabili existența sau inexistența unei abateri de natură penală sau disciplinară. Folosirea unor invective la adresa unui

polițist, oricine ar fi acesta, nu va face cinste niciodată, niciunei persoane, mai ales unui ales local, care, în calitatea sa de formator de opinie, trebuie să fie un exemplu de conduită și comportament în societate”.

Facebook Notice for EU! You need to login to view and post FB Comments!
https://www.amsieu.ro

Related posts

Masca devine obligatorie şi în aer liber de la 1 augu

observator

Noapte albă pentru pompierii brasoveni (Foto)

observator

Si-a luat concubina la pumni. Politistii au intervenit

observator