Observator Transilvan
Life Maramures

Crăciun în Maramures ! 10 zile de manifestari cultural-artistice

Evenimentul „Crăciun în Maramureș” ajunge anul acesta la cea de-a XI-a ediție, urmând să se desfășoare în perioada 18-28 decembrie 2019. În agenda acțiunii se regăsesc vernisaje, conferințe, concerte de colinde, spectacole și alte activități specifice sărbătorilor de iarnă, care vor avea loc atât la Muzeul Satului din Baia Mare, la Muzeul Satului Maramureșean din Sighetu Marmației, cât și în alte locații din cele patru zone etnografice ale județului Maramureș: Țara Codrului, Țara Chioarului, Țara Lăpușului și Maramureșul Voievodal.

Scopul principal al acestui eveniment îl constituie angrenarea autorităților publice locale și instituțiilor de cultură din întreg județul, în vederea punerii în valoare a tradițiilor și obiceiurilor de Crăciun transmise de la strămoșii noștri, a frumuseții portului popular, a colindelor maramureșene și, nu în ultimul rând, a gustului bucătăriei tradiționale din zonă. „Crăciun în Maramureș” este un eveniment tradițional al județului, un eveniment al tuturor maramureșenilor. ”Consiliul Județean Maramureș conlucrează la organizarea acestei ample acțiuni cu Ansamblul Folcloric Național ”Transilvania”, Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii ”Liviu Borlan”, instituții cărora vreau să le mulțumesc pentru toate eforturile depuse pentru a ne putea bucura cu toții de reușita unei noi ediții a acestui eveniment major pentru Maramureș, dar și pentru promovarea brandului județului nostru, a tradițiilor și obiceiurilor care ne fac cinste”, a arătat Gabriel Zetea, președinte al Consiliului Județean Maramureș

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

Cele mai așteptate manifestări ale acestei ediții vor avea loc în data de 21 decembrie 2019, în Muzeul Satului din Baia Mare, unde cei prezenți se vor bucura de colinda copiilor, de interpretarea ”Viflaimului”, de umblatul cu ”Steaua”, ”Sorcova” și ”Plugușorul”, precum și de prezentarea gastronomiei specifice sărbătorilor de iarnă din Maramureș. Gazde în Muzeul Satului vor fi Consiliul Județean Maramureș, Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară, Ansamblul Folcloric National ”Transilvania”, Centrul Județean pentru Promovarea și Conservarea Culturii Tradiționale ”Liviu Borlan” Maramureș și unitățile administrativ teritoriale: Baia Mare, Sighetu Marmației, Borșa, Târgu Lăpuș, Vișeu de Sus, Săliștea de Sus, Dragomirești, Remetea Chioarului, Ocna Șugatag, Călinești, Oncești, Săcălășeni, Botiza, Cupșeni, Strâmtura, Mireșu Mare, Bogdan Vodă, Moisei, Coaș, Ungureni.

Programul complet al acestui eveniment care oferă publicului posibilitatea de a lua contact cu autenticitatea sărbătorilor de iarnă din Maramureș va fi publicat în curând pe site-ul web al Consiliului Județean Maramureș – http://www.xn--cjmaramure-3xd.ro/, pe pagina web dedicată evenimentului www.craciuninmaramures.cjmaramures.ro, dar și pe pagina Facebook a instituției.

https://www.amsieu.ro

Related posts

Testarea elevilor va începe de luni

observator

Parc de creație și recreere în Maramures. Când va fi inaugurat ?

observator

Zi liberă pentru învățământul preuniversitar

observator