Observator Transilvan
Satu mare

Cursuri online susținute de profesorii de la Școala de Arte Satu Mare

În urma suspendării cursurilor în sistemul de învățământ din România, stabilită prin HG nr. 8 din 9 martie 2020 și mai ales după instituirea Stării de Urgență decretată de președintele României în data de 16 martie 2020, Școala de Arte Satu Mare s-a adaptat acestei perioade dificile și a stabilit organizarea de predare online a cursurilor susținute de profesorii școlii.

De comun acord cu elevii de la fiecare specializare, profesorii și-au format grupuri prin intermediul aplicațiilor WhatsApp, Messenger, Zoom sau alte forme de comunicare online, iar rezultatele acestui demers a fost foarte bine primit și apreciat de elevi și părinți deopotrivă.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

Dacă în cursul lunii martie, imediat după suspendarea cursurilor, profesorii noștri s-au aflat în concediu, aceștia au avut posibilitatea de a testa noua metodă de predare care, iată, are deja rezultate benefice. Au fost stabilite orare de către fiecare profesor, iar evidența cursurilor este prevăzută în cadrul fișelor de predare online și a rapoartelor de activitate întocmite săptămânal și care sunt înregistrate de conducerea instituției.

Astfel, pe lângă studiul individual, cu tematica și planurile de lecții stabilite în prealabil, elevii au posibilitatea de a relaționa online cu profesorii pentru verificarea cunoștințelor teoretice și practice. Suntem convinși că această metodă alternativă de predare este în primul rând în folosul elevilor, dar și a profesorilor care pot lucra în condiții de siguranță.

Sunt în derulare astfel de activități la toate specializările, respectiv canto muzică ușoară, canto muzică populară, chitară, vioară, instrumente de suflat, pian și orgă electronică, actorie și pictură, iar imaginile alăturate vorbesc de la sine, cu elevi și profesori încrezători deopotrivă. Le dorim tuturor spor la treabă și, mai ales, multă sănătate. Să aveți grijă de voi și să ne revedem cu bine!” spune conducerea școlii.

https://www.amsieu.ro

Related posts

Șapte soferi au rămas fără permise, în judetul Satu Mare

observator

Zeci de trenuri pentru elevi

observator

Stadiul lucrarilor pe santierele din curtea SJU Satu Mare

observator