Observator Transilvan
Hunedoara

Doua minore cautate de politisti. Refuza sa dea detalii despre locul in care se afla

În cursul zilei de duminica, 15 decembrie, polițiștii hunedoreni au fost anunțați de un bărbat de 59 de ani, din comuna Berbești, judeţul Vâlcea, despre faptul că se află în municipiul Hunedoara, unde urma să se întâlnească, conform unei înțelegeri telefonice, cu nepoata sa minoră, RUSU MARIA-ALEXANDRA, în vârstă de 14 ani, (foto 1, alb-negru) și prietena acesteia, BELEA MARIANA, în vârstă de 15 ani, (foto nr. 2, color), care au plecat voluntar de acasă în data de 09.12.2019.

Însă nu le-a găsit pe cele două minore, bărbatul a solicitat sprijinul polițiștilor pentru depistarea celor două minore.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

Fiind contactată de poliţişti prin intermediul unei rețele de socializare, una dintre minore a precizat că se află într-un autoturism, împreună cu cealaltă minoră și cu un tânăr (care conducea autoturismul) și că se deplasează spre judeţul Vâlcea (însă a refuzat să dea alte detalii care să poată conduce la depistarea lor).

Minorele prezintă următoarele semnalmente:

Belea Mariana: cca. 1,60 m, ochi căprui, păr lung, blond, până peste umeri, aproximativ 49 kg.;

Rusu Maria-Alexandra: cca. 1,60 m, ochi căprui, păr lung, castaniu, până peste umeri, aproximativ 50 kg și deasupra sprâncenei drepte prezintă o cicatrice (la momentul plecării purta o giacă de culoare gri).

În urma sesizării, poliţiştii au demarat deîndată o serie de activități investigative şi de căutare, în vederea depistării minorelor, cu privire la care a fost solicitată şi măsura urmării naţionale.

 

 

 

 

 

Facebook Notice for EU! You need to login to view and post FB Comments!
https://www.amsieu.ro

Related posts

Ploi și descarcari electrice, azi după-amiaza

observator

Au început inscrierile la Bacalaureat

observator

Au început inscrierile la Bacalaureat

observator