Observator Transilvan
Satu mare

Dubla lansare de carte în judet. Volum semnat de Radu Sergiu Ruba

Radu Sergiu Ruba își lansează vineri, 11 octombrie noul volum, intitulat „Un mic arhipeleag”. Evenimentul cultural va fi gazduit la Cafeneaua „Poesis” din Satu Mare. O a doua lansare va avea loc sâmbătă, 12 octombrie, începând cu ora 13.00, la Primăria din Ardud.

Radu Sergiu Ruba s-a născut la 14 octombrie 1954, în orașul Ardud. Între 1978-1990, a lucrat ca profesor de limba franceză, de limba și literatura română, ca inspector de specialitate în Ministerul Învățământului și Științei, responsabil cu subsistemul educației speciale pentru deficienții de vedere. În 2006 este ales președinte al Asociației Nevazătorilor din România.

Între 1987-1998 conduce, ca redactor șef, revista Litera noastră, publicată în scriere Braille și în scriere vizuală. Revine la conducerea acestei reviste, începând de la 1 februarie 2000. A facut parte din colegiile de redacție ale săptămânalelor Phoenix și Tinerama, a colaborat constant la cotidianul Curentul și la revista Oameni în top, precum și la numeroase reviste literare. Din 1992, realizează, la Radio România Actualități, emisiunea săptamânală Ochiul interior A realizat de asemenea, în direct, emisiunea de 90 de minute „Tiflo-Antena” pe programul Antena Bucureștilor în perioada 1995-1996. Are statutul de colaborator permanent, cu drepturi de autor, al Societății Române de Radiodifuziune. A realizat numeroase materiale pentru Radio Europa Liberă și Radio Europa FM.

Menționăm câteva titluri din cărțile sale:

-Spontaneitatea înțeleasă, poezie, Editura Cartea Românească, 1983;
-Iluzia continuă, poezie, Editura Cartea Românească, 1988;
-Iubirea și Orientul, poezie și nuvele, Ed. Phoenix, Bucuresti, 1994;
-Contrabanda memoriei, nuvele, Ed. Cartea Româneasca, 1997;
-Dacă pleci în căutarea mea, antologie personală, Ed. Axa, Botoșani, 1999;
-Marginal, poeme, Ed. Dacia, Cluj, 2001;
-Demonul confesiunii, roman, editia a doua, editura Limes, Cluj 2009.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com
https://www.amsieu.ro

Related posts

Azi e vreme rea în toată Transilvania

observator

Un maramuresean a murit într-un accident în Spania (Foto)

observator

Peste 50.000 de persoane au trecut frontiera țării

observator