Observator Transilvan
Satu mare

Fonduri suplimentate. La care din institutii ?

Consiliul Județean Satu Mare sprijină serviciile sociale publice și private în gestionarea situației create de noul coronavirus.

În cadrul ședinței ordinare desfășurată astăzi, 29 mai, consilierii județeni au aprobat suplimentarea cheltuielilor pentru personalul din servicii sociale publice şi private, aflat în izolare preventivă la locul de muncă, cu suma de 653.000 de lei. O parte din acești bani vor ajunge la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, precum și la furnizori privați de servicii sociale.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

S-a reluat activitatea de evaluare a proiectelor sociale depuse spre finanțare de către asociațiile non-profit, proiecte care nu au putut fi evaluate până acum deoarece unele asociații și fundații și-au întrerupt activitatea în perioada stării de urgență. Pentru susținerea acestor proiecte, prin Legea 350/2005, consilierii județeni au suplimentat fondul de 1,8 milioane de lei alocat pentru anul 2020, cu suma de 177.280 de lei, astfel încât să ajutăm un număr cât mai mare de persoane dezavantajate din punct de vedere social.

Facebook Notice for EU! You need to login to view and post FB Comments!
https://www.amsieu.ro

Related posts

Crima în judet. Bărbat ucis in Carei

observator

Poliţiştii de frontieră vor fi la datorie, zilnic, în perioada Rusaliilor

observator

Concurs de robotica. Cine sunt castigatorii ?

observator