Observator Transilvan
Bihor

Incendiu in Dobresti. Pompierii au intervenit

În cursul nopții de miercuri spre joi, 05 martie a.c., în jurul orei 00.45, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor a fost sesizat prin numărul unic 112, cu privire la producerea unui incendiu în localitatea Dobrești, la o clădire administrativă aparținând Ocolului Silvic.

La locul indicat, au fost mobilizaţi nouă pompieri militari din cadrul Secției de Pompieri Beiuș, fiind alertat totodată și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Dobrești (SVSU Dobrești). În urma executării recunoaşterii, forțele de intervenție au constatat că incendiul se manifesta la acoperișul construcției în care se afla centrala termică și parțial, la acoperișul clădirii administrative, existând riscul propagării flăcărilor la întregul imobil.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

Pompierii militari și membrii SVSU Dobrești au acţionat simultan pentru localizarea şi lichidarea incendiului şi pentru protecţia încăperilor clădirii, reușind să-l stingă în limitele găsite și să salveze bunuri de o valoare semnificativă. Pagubele au fost limitate la circa 8 metri pătrați din acoperișul camerei centralei termice, aproximativ 3 metri pătrați din acoperișul clădirii administrative și circa 6 metri pătrați izolație polistiren.

Cercetările efectuate la fața locului au indicat drept cauză probabilă a evenimentului, un scurtcircuit provocat de un cablu electric defect sau neizolat corespunzător.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” reaminteşte măsurile ce trebuie respectate pentru preîntâmpinarea incendiilor de natură electrică, soldate cu pagube materiale şi uneori, chiar cu pierderi de vieţi omeneşti.

Facebook Notice for EU! You need to login to view and post FB Comments!
https://www.amsieu.ro

Related posts

Ce spune Ludovic Orban despre alegerile din acest an ?

observator

Perchezitii la camatarii din Satu Mare

observator

Autoaccidentare. A zburat din curba

observator