Observator Transilvan
Alte stiri

Incendiu la spital

Un nou incendiu a izbucnit, azi dimineaţă, într-un spital COVID. S-a întâmplat la Ploieşti, la Spitalul de Boli Infecţioase.

Doi pacienţi au fost ucişi, iar 18 au fost evacuaţi de pompieri. Unei infirmiere, care a încercat să salveze un pacient, i s-a aprins combinezonul și a suferit arsuri pe corp.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

Incendiul s-a manifestat la parterul spitalului suport COVID Movila Vulpii din Ploieşti cu puţin timp după ora patru. Aproximativ 20 de pacienţi erau internaţi acolo. Flăcările au cuprins unul dintre saloane. Înăuntru erau doi bărbaţi de 74, respectiv 75 de ani. Ambii şi-au pierdut viaţa. Imediat s-a declanşat alarma, iar pompierii sosiți la fața locului au stins focul în câteva minute. Pentru cei doi pacienți a fost prea târziu.

Există o autorizație parțială, a trebuit să refacem documentația […] Am modificat instalația de oxigen, am pus-o pe stocator, nu pe butelii. Bolnavii se tratează cu oxigen pe stocator, cu oxigen lichid, inclusiv în camera respectivă. Nu de la instalația de oxigen se pare că s-a produs nenorocirea, fie de la un pulsoximetru, fie la pat s-a produs o scânteie. O scânteie între pat și parchet, se întâmplă, e un risc asumat. Orice mică scânteie sau spontan se poate aprinde oxigenul. Încerca să îi repună masca unui bolnav foarte agitat, s-a mișcat patul, a apărut o flamă, o colegă a venit cu extinctorul”, a precizat managerul unității medicale.

Din primele informații ale Ministerului Sănătății despre incendiul la secția exterioară de boli infecțioase a Spitalului Județean Ploiești, precizam următoarele: Din primele informații în această secție se aflau internați 20 de pacienți. Sunt 2 victime și 16 persoane care sunt evacuate și transferate către Spitalul Județean Ploiești (15 pacienți și un cadru medical). Este și o victimă care este transferată la Spitalul de Urgență Floreasca și care are arsuri pe o suprafață de sub 50% din suprafața corporală, conform primelor evaluări. Ceilalți pacienți sunt stabili și vor fi evaluați în UPU a Spitalului Județean Ploiești. Ministrul Sănătății, Cseke Attila ține legatura cu Raed Arafat, șeful DSU”, au transmis cei de la Ministerul Sănătăţii.

https://www.amsieu.ro

Related posts

Trafic de migranti. Doi sarbi în vizorul Poliției !

observator

L-a sculptat pe Eminescu în zăpadă

observator

Cum arata bilantul Covid ?

observator