Observator Transilvan
Satu mare

Vasile Lucut, donatie de 250.000 de euro catre SJU Satu Mare

Vasile Lucut, proprietarul lanțului de magazine Unicarm, a făcut o donatie destul de importanța pentru Spitalul Judetean Satu Mare. Este vorba despre echipamente medicale în valoare de 250.000 de euro.

Iată poziția SC Unicarm:

https://www.trra.ro

În aceste zile, cu care nu ne-am fi gândit că ne vom confrunta, se dovedeşte că a trece peste aceste condiţii speciale este despre a veni în ajutorul aproapelui nostru. Nu exista manual de instructiuni pentru cum sa ne simtim in astfel de vremuri si stim ca asta cauzeaza stres tuturor.

Este despre a ne implica în tot ceea ce ţine de fiecare dintre noi, în a nu sta nepăsători, acum, când cu toţii suntem încercaţi de provocări unice.

Privind înainte, punându-ne încrederea în Dumnezeu si in cadrele medicale, am decis şi de această dată să ne implicăm prin investiţii în sistemul sanitar, sponsorizand spitalele din Satu Mare cu echipamente medicale in valoare de 250.000 euro,astfel:

  • Laboratorul Spitalului Judeţean Satu Mare:
  • Aparat de testare COVID-19
  • 1000 de kit-uri de testare COVID-19
  • Sectia ATI a Spitalului JudeţeanSatu Mare:
  • 10 Aparate de Ventilare dotate complet cu: Pat cu 4 motoare, Monitor Functii Vitale, Aspirator
  • 1 Targa Hidraulica.
  • Spitalul de boli infecţioase Satu Mare (secţia adulţi + sectia pediatrie copii):
  • 10 Pulsiometre
  • 10 Tensiometre
  • 1 Defibrilator
  • 4 Monitoare Functii Vitale
  • 1 Masina de spalat cu uscator

Suntem conştienţi de eforturile pe care fiecare dintre noi trebuie sa le depună, de sacrificiile pe care fiecare trebuie să le facă zi de zi, însă trebuie să ne menţinem speranţa vie, pentru a trece cu bine peste aceasta grea incercare !”.

Print Friendly, PDF & Email

Related posts

Ziua Internațională a Cartii pentru Copii

observator

Concerte pentru copii

observator

Manifestari la Satu Mare, dedicate eroilor Revolutiei

observator