Tineri artiști ai Ansamblului Folcloric Național Transilvania - printre câștigătorii Concursului internațional online ”Dance virus - 2020” - Observator Transilvan
Observator Transilvan
Life Maramures

Tineri artiști ai Ansamblului Folcloric Național Transilvania – printre câștigătorii Concursului internațional online ”Dance virus – 2020”

Concursul-festival internațional online ”Dance virus – 2020”, organizat de Centrul cultural Ramygala al districtului Panevėžys împreună cu municipalitatea districtului Panevėžys din Lituania, a reunit tineri talentați care, prin dansul lor interpretat cu mască facială, au transmis un mesaj de solidaritate prin artă fără frontiere, pentru a depăși cu bine perioada dificilă cauzată de actuala pandemie.

Tinerii maramureșeni de la Ansamblul Transilvania au constituit o surpriză deosebită în concurs, impresionând audiența și juriul cu energia și modul inedit încare au interpretat muzica contemporană indicată de organizatori, în pași de dans care au îmbinat elemente ale folclorului maramureșean.

https://www.trra.ro

Grupul alcătuit din Petruța Tibil și Raluca Vasoc, de la Ansamblul Folcloric Național Transilvania a câștigat Premiul de popularitate. Tinerele artiste maramureșence au întrunit cel mai mare număr de aprecieri în mediul online (2000 de like-uri), pentru interpretarea lor originală și elegantă.

Câștigătorii Concursului online ”Dance virus – 2020”, desemnați de juriul organizatorilor, sunt:

Locul I: AistėPuriuškytė, Naujamiestis (Lituania) – membru al Grupului de dans “Don’t stop”, din Naujamiestis

Locul II:

Grupul de dans contemporan ”Meta”, din Zarasai (Lituania)

Duetul dansatorilor Tudor DuliBabici și Alexandru Lupan, de la Ansamblul Folcloric Național Transilvania (Maramureș)

Locul III:

Laura Andreea Ardelean – Ansamblul Folcloric Național Transilvania (Maramureș)

ViktorijaRiselytė (Lituania)

Grupul alcătuit din Liviu Mihalca, Cătălin Agoșton, Anghel Avram, Gabriel Conț și AlexandruVerlinger – Ansamblul Folcloric Național Transilvania (Maramureș)

Toți câștigătorii Concursului ”Dance virus-2020”vor fi premiați cu produse de ceramică unicat produse manual, măști de protecție facială originale și diplome.

Organizatorii lituanieni au adresat o scrisoare de mulțumire către conducerea Ansamblului Național de Folclor Transilvania, apreciind participarea numeroasă, interesantă și energică a tinerilor reprezentanți ai Județului Maramureș, precum și colaborarea constantă dintre cele două regiuni înfrățite, districtul Panevėžys și județul Maramureș.

Reprezentanții Centrului cultural Ramygaladin districtul Panevėžys și-au exprimat speranța de a-i întâlni cât mai curând pe toți participanții la concurs și au transmis Ansamblului Folcloric Național Transilvania invitația de a vizita districtul Panevėžys, cu prilejul manifestărilor culturale viitoare.

Print Friendly, PDF & Email

Related posts

Scandal ! Și-a amenintat nevasta cu moartea !

observator

Cand se redeschid teatrele, muzeele si bibliotecile ?

observator

Mortalitatea infantila. Vezi TOP-ul judetelor unde situatia este dramatica

observator