Cat poate fi valoarea minima a burselor ? - Observator Transilvan
Observator Transilvan
Alte stiri Financiar

Cat poate fi valoarea minima a burselor ?

Bursele de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social pentru elevii din învățământul preuniversitar nu vor putea fi mai mici de 100 de lei, potrivit unei Hotărâri de Guvern aprobată în ședința Executivului de astăzi.

În proiectul de HG pus în dezbatere publică de Ministerul Educației în august 2020, cuantumul minim era de 150 de lei.

https://www.trra.ro

Suntem pregătiți să introducem pe lista suplimentară a ordinii de zi a ședinței de astăzi a proiectului de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea cuantumului minim al burselor de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social, pentru elevii din învățământul preuniversitar, burse care se acordă în anul școlar 2020 – 2021. 

Pentru prima dată stabilim un cuantum minim de 100 de lei, autoritățile publice locale putând să suplimenteze pentru acordarea buselor acest cuantum”, a spus ministrul Educației, Monica Anisie, la începutul ședinței.

E importantă decizia. Chiar era o măsură așteptată. Am și avut discuții cu asociații ale elevilor privitoare la această temă și și ei susținut de adoptarea acestui sistem de a avea un cuantum minim al bursei astfel încât să nu existe toate discriminările care există la ora actuală de la localitate la localitate”, a declarat premierul Orban.

Print Friendly, PDF & Email

Related posts

Ploi, vânt, vijelii și grindina în toată Transilvania

observator

Și-a omorât nevasta, apoi s-a predat

observator

Cum se va merge la scoala din semestrul II

observator