Tragedie ! Un mort și trei răniți ! - Observator Transilvan
Observator Transilvan
Bistrita Nasaud

Tragedie ! Un mort și trei răniți !

Un tânăr a murit și alți trei au fost răniți în urma unui grav accident rutier petrecut sâmbătă seară pe DN 17 D, în localitatea Rodna. La fața locului au fost trimise un echipaj de pompieri, unul de prim ajutor SMURD și un echipaj SAJ Bistrița-Năsăud.

Echipajele de intervenție au găsit la locul accidentului produs în jurul orei 22.00 patru persoane, dintre care trei conștiente și una prinsă între fiarele contorsionate ale mașinii, în stop cardio-respirator. Victima a fost extrasă și predată echipajului medical care a început protocolul de resuscitare, din păcate fără succes.

https://www.trra.ro

Conform informațiilor furnizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, în accident au fost implicați patru tineri.

Doi tineri în vârstă de 19 ani, respectiv 22 de ani și o fată de 18 ani au suferit leziuni care nu le pun viața în pericol, fiind transportați la spital pentru mai multe investigații medicale.

În ciuda eforturilor depuse de salvatori, un tânăr în vârstă de 17 ani din Parva, pasager în autoturism, a fost declarat decedat la fața locului.

La locul evenimentului a fost găsit un autoturism avariat care a intrat în coliziune cu un stâlp de electricitate. A fost identificat conducătorul autoturismului, un tânăr de 19 ani din Maieru, cât și trei pasageri, o tânără de 18 ani din Maieru, un tânăr de 22 de ani din Valea Borcutului și un tânăr de 17 ani din Parva. Conducătorul auto și cei doi pasageri de 18 și 22 de ani au suferit leziuni în urma accidentului, fiind necesară transportarea acestora la spital. Pentru tânărul de 17 ani din Parva, din păcate, a fost constatat decesul la fața locului. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii Serviciului Rutier au deschis în cauză un dosar penal cu privire la infracțiunile de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. Cercetările urmează să stabilească cu exactitate cauzele și modul de producere a evenimentului rutier”, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Print Friendly, PDF & Email

Related posts

Cum vor sustine examenele elevii care au febra

observator

Străzile și trotuarele sunt spalate

observator

Neînțelegeri între frați

observator