Ce planete se văd pe cer în luna martie ? - Observator Transilvan
Observator Transilvan
Life

Ce planete se văd pe cer în luna martie ?

Seara încă se mai vede planeta Marte. Nu mai este la fel de strălucitoare ca în lunile anterioare, dar trece printr-o zonă frumoasă de cer. Planeta poate fi văzută de când se întunecă cerul, de pe la ora 19:30, aflându-se sus pe cer la acea oră.

În principiu o găsiți înspre sud-vest și vest între ora 20 și 23. În aceeași direcție pe cer se află și Pleiadele, o grupare de câteva stele foarte apropiate aparent una de alta. Marte va trece pe lângă Pleiade în prima jumătate a lunii, așa că le puteți folosi pentru a o identifica.

https://www.trra.ro

Următoarea dată când Marte va trece pe lângă Pleiade va fi în august 2022.

Puteți folosi și Luna pentru a identifica planeta. Va trece între 18 și 20 martie pe lângă Marte, în seara de 19 aflându-se foarte aproape de planetă.

Prin telescop Marte nu se mai vede foarte bine pentru că se află foarte departe de Pământ, pe la 240 de milioane de kilometri.

Următoarele planete care se văd sunt Saturn, Jupiter și Mercur.

Le-am luat împreună pentru că se află în aceeași zonă de cer, însă doar două se vor vedea pe tot parcursul lunii: Saturn și Jupiter. Mercur își face apariția pe cerul de dimineață până la mijlocul lunii.

Prima care răsare este Saturn, planetă care se află în constelația Capricornus. Nu este foarte strălucitoare, dar este cel mai strălucitor obiect din zona în care se află. Se vede cel mai devreme în jurul orei 5:40 dimineața.

În stânga, mai aproape de orizont se află și Jupiter, o planetă mai strălucitoare decât Saturn. Pe Jupiter îl puteți vedea mai ușor: priviți înspre sud-vest, foarte aproape de orizont, în jurul orei 6:30

Mercur se va apropia de Jupiter între 3 și 7 martie. Puteți vedea apropierea dacă priviți zilnic planetele. Pe 3 martie Mercur se află în dreapta lui, pe 5 deasupra, iar pe 7 în stânga. O apropiere între planete se numește conjuncție, așa că putem spune că se produce o conjuncție între Mercur și Jupiter.

Planetele vizibile dimineața pot fi identificate pe cer folosind Luna. Aceasta trece prin zonă în diminețile de 9-11 martie, tot în jurul orei 6:30.

Pe 6 martie planeta Mercur se află la cea mai mare depărtare unghiulară de Soare (elongație maximă vestică). 

Print Friendly, PDF & Email

Related posts

Cine a castigat “Vocea Romaniei” ? Votul publicului a dat totul peste cap !

observator

“Aventura pe Marte” pentru mii de copii … la Iuliu Mall (Foto)

observator

Peste 500 de motociclisti la o parada în Targu Mures

observator