Un milion de lei pentru culte - Observator Transilvan
Observator Transilvan
Arad Financiar

Un milion de lei pentru culte

Centrul Municipal de Cultură este instituția care se va ocupa de distribuirea banilor. Conform Hotărârii Consiliului Local Municipal nr.193 din 16 aprilie 2021, anul acesta vor merge către culte un milion de lei.

Cele mai mari sume le vor primi Parohia Ortodoxă Română Aradul Nou – 110 mii de lei și Parohia Ortodoxă Română Arad Centru (Catedrala Veche) – 100 de mii de lei. 90 de mii de lei vor merge către Parohia Ortodoxă Română Șega II, 70 de mii către Biserica Creștină Baptistă Speranța, iar câte 60 de mii către Centrul Medical Social Sfinții Cosma și Damian al Arhiepiscopiei Aradului și către Biserica Creștină Penticostală El Shaddai.

https://www.trra.ro

Parohiile ortodoxe Grădiște II și Șega I vor primi câte 55 de mii de lei, în timp ce Biserica Creștină Penticostală Betel va primi de la Primărie 50 de mii de lei. Câte 40 de mii de lei vor merge din bugetul orașului către Centrul Social Cantina Sfântul Nicolae a Arhiepiscopiei Aradului, către Parohia Ortodoxă Română Sânnicolau Mic, respectiv către Bisericile Creștine Baptistă Speranța și Penticostală Noua Philadelphia. Biserica Creștină Baptistă Biruința va primi și ea 30 de mii de lei. Parohia Ortodoxă Sârbă din Gai, Parohia Romano-Catolică Șega, Parohia Romano-Catolică Grădiște, bisericile Creștine Baptiste Maghiare Arad 1 și Arad 2, parohiile reformate Arad Centru, Arad Gai, Arad Grădiște și Parohia Evanghelică Lutherană vor primi câte 15 mii de lei. Cea mai mică sumă va merge către Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea – Conferința Banat (Arad I) – 10 mii de lei.

Anul trecut, Centrul Municipal de Cultură a oferit cultelor religioase 720 de mii de lei. Din acești bani, 250 de mii de lei au mers către cultul penticostal, restul banilor mergând către cultul ortodox român.

Print Friendly, PDF & Email

Related posts

De azi se depun candidaturile pentru alegerile locale

observator

Ordin de Plata Multiplu Electronic (OPME)

observator

Cod galben de inundatii pe mai multe rauri din țara

observator