Observator Transilvan
Maramures

Jaf istoric comis de doi baimareni. Au furat bijuterii în valoare de peste 60 de milioane de lire sterline

Doi baimareni sunt acuzați de un jaf istoric de peste 60 de milioane de lire sterline care a vizat-o pe Tamara Ecclestone (Foto), fiica fostului șef al circuitului Formula 1, Bernie Ecclestone. Femeia, care lucrează ca menajeră, și fiul ei sunt complici la furtul din decembrie anul trecut, sunt de parere procurorii britanici.

Cei doi au fost puși sub acuzare pentru conspirație în vederea săvârșirii unui furt de bijuterii în valoare totală de 60 de milioane de euro din locuința londoneză a prezentatoarei de televiziune Tamara Ecclestone, fiica lui Bernie Ecclestone, a anunțat sâmbătă tabloidul The Sun.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

Maria Meșter, în vârstă de 47 de ani, care locuiește în Italia, și fiul ei, Emil-Bogdan Savastru, în vârstă de 29 de ani, care locuiește în Tower Hamlets, în estul Londrei, au fost puși sub acuzare sâmbătă, de o instanță din Westminster. Meșter, care lucra ca menajeră, a fost arestată vineri pe aeroportul Stansted, la sosirea din Italia, iar Savastru a fost reţinut pe aeroportul Heathrow din Londra.

Mester şi Savastru au rămas în spatele gratiilor şi vor apărea în faţa instanţei pentru a fi judecați pe 28 februarie, scrie Mediafax.

Jaful a avut loc la 13 decembrie. Tamara Ecclestone, care locuiește în Hyde Park, Londra, împreună cu soțul ei, omul de afaceri Jay Rutland, și fiica lor în vârstă de cinci ani, Sofia, părăsise Marea Britanie, pentru vacanța de Crăciun, cu doar câteva ore înainte de jaf.

Mai mulți hoți ar fi intrat prin grădină și apoi au pătruns într-un dormitor al casei și au furat o colecție prețioasă de bijuterii.

În vârstă de 35 de ani, Tamara Ecclestone este fiica lui Bernie Ecclestone cu a doua sa soție – din perioada 1985-2009 -, fostul model croat Slavica Radić.

 

https://www.amsieu.ro

Related posts

Traditii si superstitii de Sfanta Maria Mare

observator

Mai multe produse de plastic, interzise în UE

observator

Rafuiala cu sabii la un magazin LIDL din Baia Mare (Foto)

observator