Observator Transilvan
Satu mare

L-au prins la Petea ! Unde a ascuns țigările ?

A ascuns țigările în spatarul banchetei, crezand ca astfel va scapa de vigilența oamenilor legii. Nu a fost să fie. Bărbatul de 50 de ani s-a văzut cu țigările confiscate.

Marți, 15 octombrie, în jurul orei 23.00, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, N.S., în vârstă de 50 de ani, cu dublă cetățenie româno-ucraineană, conducând o autoutilitară marca Iveco, cu număr de înmatriculare specific Ucrainei.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

Existând suspiciuni că ar transporta țigări, polițiștii de frontieră au efectuat un control amănunțit asupra mijlocului de transport, persoanei și bagajelor.

Astfel, a fost descoperită ascunsă şi nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul de frontieră, în spătarul banchetei, cantitatea de 240 pachete cu ţigări, cu timbru fiscal ucrainean.

Ţigările, în valoare totală de 2.808 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar persoana în cauză este cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă.

https://www.amsieu.ro

Related posts

A avut viteză. A ajuns cu roțile în sus

observator

Controale la sânge ! Polițiștii trag mașinile pe dreapta !

observator

Vremea se imblanzeste în week-end. Anuntul meteorologilor

observator