Observator Transilvan
Mures

Péter Ferenc: Prin rectificarea bugetară am redirecționat astăzi spitalelor noi sume pentru dezinfectanți și materiale de protecție

În cadrul ședinței ordinare de astăzi bugetul Județului Mureș a fost rectificat în vederea alocării de fonduri pentru măsuri de limitare și prevenire a îmbolnăvirilor cu COVID 19.

Astfel, pentru Spitalul Clinic Județean Mureș a fost alocată suma de 1.000.000 lei iar pentru Spitalul din Târnăveni suma de 300.000 de lei. Fondurile vor fi utilizate în scopul achiziționării de materiale de protecție și dezinfectanți. De asemenea, a fost alocată suma de 500.000 lei pentru Direcția Generală pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Mureș pentru achiziționarea de materiale igienico-sanitare și medicamente. Totodată, Consiliul Județean vine în sprijinul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Mureș prin finanțarea achiziționării a 2 echipamente profesionale de dezinfecție biologică și soluții de dezinfecție în valoare totală de 48.000 de lei.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

Acum două săptămâni am aprobat 2,7 milioane de lei pentru Spitalul Clinic Județean Mureș în vederea achiziționării unor aparate medicale absolut necesare în tratarea pacienților bolnavi de COVID-19. Prin rectificarea de astăzi am alocat o sumă importantă, 1,9 milioane de lei pentru cele două spitale din subordinea Consiliului Județean, DGASPC Mureș și pentru ISU Mureș, în vederea achiziționării de echipamente de protecție și materiale dezinfectante. La această oră cele două unități medicale din subordine au în dotare materialele necesare, dar stocurile trebuie mereu completate. Vom continua să alocăm sumele necesare astfel încât personalul medical să-și poată face datoria în condiții de maximă siguranță. Sănătatea este prioritatea noastră!”, a declarat președintele CJ Mureș, Péter Ferenc.

Ca urmare a nevoilor financiare generate de epidemia COVID-19, consilierii județeni au decis astăzi oprirea finanțării evenimentelor culturale (festivaluri) și sportive (competiții) organizate în parteneriat cu Consiliul Județean Mureș. De asemenea, s-a decis anularea concursului de proiecte pentru finanțări nerambursabile pentru domeniile culte, cultură, sport și activități de tineret. Sumele vor fi direcționate în funcție de necesitățile situației actuale. Organizațiile non-guvernamentale care asigură servicii sociale vor putea accesa finanțări nerambursabile în cuantum de 800.000 lei.

Autoritatea publică judeţeană a promovat în parteneriat cu Societatea Naţională de Crucea Roşie din România – Filiala Mureş şi Asociaţia SOLIDARIS un program de interes judeţean intitulat SOLIDARIS care se adresează persoanelor aparținând grupurilor vulnerabile, afectate de restricționarea circulației pe perioada stării de urgență, fără susţinători sau altă formă de ajutor (vârstnici, persoane cu dizabilităţi, aflate în izolare/autoizolare la domiciliu, etc.). În baza acestui parteneriat Societatea Naţională de Crucea Roşie – Filiala Mureş, Asociaţia Solidaris, în nume propriu şi în calitate de mandant al mai multor organizaţii neguvernamentale din judeţul Mureş, care oferă servicii de asistenţă socială – respectiv Asociaţia HIFA, Asociaţia Caritas – Asistenţa Socială Filiala Organizaţiei Caritas Alba Iulia, Serviciul de Ajutor Maltez din România, prin angajaţii proprii şi voluntari, vor asigura efectuarea cumpărăturilor cu produse alimentare şi/sau produse igienico-sanitare ori medicamentele necesare, utilizând infrastructura materială de care dispun (mijloace de transport, echipamente, etc.). Consiliul Judeţean Mureş va asigura resursele financiare pentru unele categorii de cheltuieli necesare personalului ONG-urilor implicate în acţiunile de sprijin, spre ex. echipamentele de protecție pentru voluntari, pachetele cu produse alimentare şi produse igienico-sanitare care vor fi distribuite exclusiv de Crucea Roşie – Filiala Mureş. Finanțarea acordată de Consiliul Județean este de aproximativ 330.000 lei.

Facebook Notice for EU! You need to login to view and post FB Comments!
https://www.amsieu.ro

Related posts

Conferința de Psihiatrie, on-line

observator

Incepe Evaluarea Nationala

observator

Incendiu de vegetație uscată!

observator