Observator Transilvan
Arad Bihor Satu mare

Poliţiştii de frontieră lucrează la capacitate maximă în perioada sezonului estival

Suntem în plin sezon estival şi mulţi cetăţeni români aleg să-şi petreacă vacanţa în afara graniţelor ţării sau să se întoarcă acasă pentru a petrece împreună cu familia, motiv pentru care, în perioada următoare, se prefigurează o creștere a numărului de persoane și mijloace de transport care tranzitează punctele de trecere a frontierei, în special la graniţa cu Bulgaria şi Ungaria.

În acest an, particularitatea sezonului estival o reprezintă măsurile dispuse la nivel naţional pentru limitarea răspândirii noului coronavirus, care au impus adaptarea misiunilor proprii, atât în punctele de trecere a frontierei, cât şi în zona de competenţă prin gestionarea situaţiei operative.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

Se menţin măsurile dispuse pentru întărirea dispozitivului de supraveghere şi control la frontiera de stat, prin realizarea unui control riguros la trecerea frontierei, precum şi prin prevenirea şi combaterea infracţionalităţii transfrontaliere în zona de competentă, după cum urmează:

  • suplimentarea personalului care îşi desfăşoară activitatea la controlul de frontieră, aproximativ 4.000 de poliţişti de frontieră acţionează zilnic la nivelul întregii ţări, fiind prezenţi atât în punctele de trecere a frontierei cât şi în zona de frontieră – 30 km interior de la linia de frontieră;

  • folosirea la maxim a infrastructurii punctelor de trecere a frontierei, în limita configuraţiei acestora și, în funcție de valorile de trafic, se vor crea fluxuri suplimentare de control în punctele de frontieră, pe sensul de intrare sau ieșire din țară, după caz;

  • echipaje comune formate din polițiști de frontieră, jandarmi şi poliţişti desfăşoară acţiuni pentru asigurarea segmentului de ordine şi siguranţă publică în zona de frontieră;

  • reprezentanţii Poliției de Frontieră Română menţin permanent legătura cu autorităţile de frontieră din statele vecine alături de care se efectuează controlul de frontieră, în vederea dispunerii unor masuri comune pentru fluidizarea traficului la granițele României.

Facebook Notice for EU! You need to login to view and post FB Comments!
https://www.amsieu.ro

Related posts

Cum se vor organiza nuntile și botezurile de la 1 iunie ?

observator

21 de cetățeni din Egipt, Siria și Palestina, opriți la Berveni

observator

Contracte semnate de Apaserv

observator