Observator Transilvan
Satu mare

Polițiștii locali, activi rău de tot. Sau doar se laudă ?

Numărul faptelor sesizate, care intră în sfera de competență a Poliției Locale, a crescut, iar aceste date atestă faptul că încrederea cetățenilor în Poliția Locală este mai mare.

Astfel, în luna decembrie, au fost înregistrate 425 de sesizări din care 421 au fost telefonice şi 4 reclamaţii scrise. După verificări, cele care s-au confirmat au fost soluţionate, dar au existat şi reclamaţii nefondate.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

De asemenea, în cadrul dispeceratului de la Serviciul Supraveghere Video au fost înregistrate 424 de autosesizări şi au fost predate reprezentanţilor I.P.J. Satu Mare 6 înregistrari video necesare soluţionării unor cauze de natură contravenţională sau penală.

Ca urmare a reclamațiilor și sesizărilor efectuate de cetățeni, şi potrivit competenţelor, în luna decembrie, Poliția Locală a aplicat 559 sancţiuni contravenţionale din care 140 au fost cu avertisment şi 419 cu amendă în valoare totală de 144.115 lei.

Sătmărenii pot apela la Poliția Locală pentru ordinea și liniștea publică, paza bunurilor; circulația pe drumurile publice, disciplina în construcții și afișajul stradal, protecți amediului, activitatea comercială și evidența persoanelor. Poliția Locală Satu Mare este la datorie 24 de ore din 24.

Sătmărenii pot semnala activitățile ilicite sau pot face sesizări încontinuare la numărul scurt de urgenţe, 0361-919.

Facebook Notice for EU! You need to login to view and post FB Comments!
https://www.amsieu.ro

Related posts

Lucrări finalizate. Alte peste 300 de locuri de parcare în municipiul Satu Mare

observator

Se repară drumurile din oraș

observator

Se anunța instabilitate atmosferica

observator