Observator Transilvan
Pastila de sanatate

Premieră națională! Revascularizație miocardică prin unde de şoc (Foto)

Joi, 29 august, în cadrul Centrului de Boli Cardiovasculare al Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila” a avut loc o premieră medicală naţională respectiv, utilizarea terapiei de revascularizaţie miocardică prin unde de şoc extracorporale.

Pacientul care a beneficiat de această nouă metodă de tratament este în vârstă de 48 de ani, fiind în evidenţa specialiştilor Secţiei Cardiologie I pentru boală coronariană severă – leziuni tricoronarene tratate iniţial prin revascularizaţie percutană (incompletă datorită particularităţilor anatomice) şi fără soluţie chirurgicală. Datorită afectării ischemice, cordul pacientului are o suferinţă gravă, fiind dilatat, cu o capacitate redusă de a pompa sângele, determinând o formă de insuficienţă cardiacă avansată, pentru care pacientul a fost spitalizat de mai multe ori.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

Medicul curant al pacientului, locotenent-colonelul, şef de lucrări Dr. Silviu Ionel DUMITRESCU, medic primar Cardiologie, doctor în ştiinţe medicale, şef Secţie Cardiologie 1, a decis că soluţia oferită de terapia prin unde de şoc extracorporale este unica opţiune într-o situaţie fără variantă chirurgicală, aceasta fiind o speranţă pentru pacient şi creşterea calităţii vieţii acestuia.

Cu ajutorul ecocardiografiei tridimensionale, realizate în timp real şi a unui software bazat pe soluţii de inteligenţă artificială – Dynamic Heart Model, medicul curant a evaluat, în repaus, atât parametrii de structură şi funcţie ai ventriculului stâng, cât şi analiza deformării miocardice punând în evidenţă diferenţele regionale.

Ulterior, prin ecocardiografia de efort, repetarea analizei deformării miocardice, a permis evaluarea cantitativă a suferinţei ischemice a segmentelor miocardice, comparaţia cu datele de repaus indicând precis zonele cele mai afectate.

Parcurgerea acestui proces de evaluare a performanţei cardiace a permis identificarea, cu acurateţe, a trei segmente aflate în suferinţă, la nivelul cărora s-a iniţiat terapia de revascularizaţie miocardică prin unde de şoc extracorporale, administrându-se primele 900 de impulsuri.

Tratamentul va fi repetat în decursul următoarelor două luni, după secvenţialitatea impusă de protocol, urmând ca medicul curant să reevaleze, periodic, pacientul atât prin prisma statusului funcţional cât şi a parametrilor paraclinici.

Echipa medicală care a realizat terapia de revascularizaţie miocardică prin unde de şoc extracorporal, constituită din lt. col. dr. Silviu Ionel DUMITRESCU, cpt. dr. Raluca POPESCU şi dr. Ileana HĂNŢULIE a fost coordonată de col. dr. Romi BOLOHAN.

Foto: Daniel Iancu

https://www.amsieu.ro

Related posts

Centru de intervenție pentru victimele violenței sexuale

observator

Covid: Sute de vaccinari la Satu Mare !

observator

Alimente bune pentru inima. Ce spun specialistii

observator