Observator Transilvan
Uncategorized

Primul troleibuz, din cele 26 comandate din Polonia, a ajuns la Braşov

Primul troleibuz produs de firma poloneză Solaris Bus & Coach S.A., dintre cele 26 achiziționate a ajuns ieri la Brașov. Troleibuzul, model „Solaris Trollino 18“, de 18 metri, are o capacitate de 137 de călători, dintre care 40 pe scaune.

Până în luna iulie toate cele 26 vor fi la Brașov. Aceste troleibuze vor asigura legătura dintre 4 cartiere ale Brașovului, Astra – zona Saturn, Valea Cetății, Triaj și Tractorul, cu centrul istoric. Pe lângă aceste troleibuze, achiziționate din fonduri europene cu sprijinul Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, din această săptămână vor începe să vină, etapizat, și cele 32 autobuze electrice produse în Cehia. Sperăm ca aceste investiții în creșterea calității serviciului de transport în comun, prin utilizarea troleibuzelor și autobuzelor electrice, să fie încă un motiv pentru brașoveni și turiști să opteze pentru acest sistem de transport, modern și prietenos cu mediul ”, a declarat primarul George Scripcaru.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

Valoarea achiziției este de peste 92 milioane lei inclusiv TVA, din care 2% reprezintă contribuția Municipiului Brașov și 98% fonduri nerambursabile.

Related posts

Urare de „Ziua Femeii”, din partea Primariei Satu Mare

observator

Bulgaria se pregateste sa declare starea de urgenta !

observator

Monumente istorice, reabilitate în județ

observator