Observator Transilvan
Arad

S-a ales cu oasele rupte, dupa ce a intrat cu BMW-ul in tramvai (Foto)

Soferul unui BMW a fost grav rănit după ce a intrat cu mașina în tramvai. În urma impactului, acesta a rămas încarcerat, fiind nevoie de intervenția pompierilor pentru a-l scoate din autoturism.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că aseară, în jurul orei 22.40, un bărbat de 39 ani, din Vladimirescu, a condus un autoturism pe Calea Radnei, iar la kilometrul 539+100 metri a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă spre dreapta, intrând apoi în coliziune frontală cu un tramvai condus regulamentar de un arădean de 54 de ani. În urma coliziunii a rezultat ranirea gravă a conducatorului auto. Vatmanul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar conducătorului auto i-au fost recoltate 2 (două) probe de sânge. Se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat Adina Aconstantinesei, purtător de cuvânt al IPJ Arad.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

Soferul BMW-ului a fost diagnosticat cu fractură deschisă la piciorul stâng – la femur și la gambă.

https://www.amsieu.ro

Related posts

Jandarmii arădeni în misiuni de Rusalii

observator

Infiintarea Poliției animalelor, o certitudine. Cine spune asta ?

observator

Vine frigul ! Zeci de judete vizate !

observator