Observator Transilvan
Tehnologie

Samsung lansează în România Galaxy Note10+5G

Primul smartphone Samsung 5G lansat în România a fost Galaxy S10 5G, telefonul cu cel mai mare ecran disponibil pe un smartphone din seria S, care oferă utilizatorilor o experiență de vizionare excelentă.

„Suntem entuziasmați de faptul că în decursul aceleași luni am adus în România telefoanele noastre flagship în versiunea 5G și că acestea vor putea să le ofere utilizatorilor noștri acces nu doar la specificații de top, dar și la puterea de neegalat, viteza și conectivitatea rețelei 5G”, a declarat Tiberiu Dobre, head of IM Division, Samsung România & Bulgaria.

Note10+ 5G vine cu un display de 6.8 inci, o baterie de 4.300 mAh și același sistem de camere disponibil și pe Note10+ (3 camere pe spate și una frontală), fiind device-ul de încredere cu care fanii seriei Note sunt deja obișinuiți. Smartphone-ul le permite utilizatorilor să se folosească de capabilitățile S Pen-ului și să lucreze eficient, să își exprime creativitatea prin foto și video, să editeze direct pe telefon, să se joace cele mai noi jocuri, dar și să se bucure de conectivitate și viteze de 10 ori mai mari datorită rețelei 5G disponibilă acum și în România.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

Sursa: www.capital.ro

https://www.amsieu.ro

Related posts

Aplicația care te avertizează dacă ai intrat în contact cu o persoană infectată cu Covid

observator

Roboți comestibili – una dintre tehnologiile finantate de UE

observator

Tehnologia viitorului. Ochii bionici

observator