Observator Transilvan
Cluj

Se oprește traficul greu pe DJ 172F și DJ 161D care tranzitează comuna Mica.

Urmare a restricționărilor de trafic de pe drumul național DN 1C, mai exact podul de la ieșirea din municipiul Dej înspre județul Bistrița-Năsăud, în cursul zilei de miercuri, 9 februarie 2022, am solicitat Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Cluj, în regim de urgență, oprirea traficului greu pe cele două drumuri județene aflate în administrarea Consiliului Județean Cluj, respectiv DJ 172F și DJ 161D, și ridicarea restricțiilor de tonaj de pe DN 1C.

Ulterior acestui demers, am discutat și am stabilit împreună cu primarul municipiului Dej, domnul Morar Costan, să se ridice restricțiile de tonaj de pe drumul național 1 C, podul peste Someș. Ca atare, traficul greu va reveni pe acest drum și va înceta pe cele două drumuri județene afectate, folosite ca rută alternativă.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

Țin să menționez faptul că, împreună cu domnul primar al comunei Mica, Zelencz Tiberiu, am fost încă de la început împotriva acestei devieri de trafic ce a afectat în sens negativ viața locuitorilor comunei Mica, nefiind de acord cu acest demers.

Pe cale de consecință, am acționat prompt pentru a pune capăt acestei stări de fapt și pentru revenirea la normal.

Drept urmare, începând de săptămâna viitoare, respectiv de marți, 15 februarie 2022, se va relua traficul pe DN 1C, podul peste râul Someș, circulația revenind la normal și pe cele două drumuri județene care tranzitează comuna Mica.

Totodată, cele două drumuri județene afectate din cauza traficului greu urmează a fi reabilitate și readuse în condiții optime de circulație. Anterior deciziei de deviere a traficului acestea s-au prezentat în bune condiții, problemele fiind cauzate de camioanele de mare tonaj care au tranzitat zona.

 

https://www.amsieu.ro

Related posts

Tot ce trebuie să ştim despre testele pentru elevi în școli

observator

Ziua Limbii Romane, marcata la Cluj

observator

Accident in Dej

observator