Observator Transilvan
Alba Arad Bihor Bistrita Nasaud Brasov Cluj Covasna Harghita Hunedoara Maramures Mures Salaj Satu mare Sibiu

Se vor monta panouri de plexiglas in salile de judecata

Având în vedere că în 15 mai va fi ridicată starea de urgență, „reluarea activităților de urmărire penală și de judecată” reprezintă o necesitate, conform Ministerului Justiției.

Așadar, trebuie știut că justițiabilii nu vor intra în sediile instanțelor sau a parchetelor fără să le fie măsurată temperatura cu termoscannerul și fără să treacă printr-un tunel de dezinfectare – folosit doar la instanțele în care se înregistrează trafic mare. Ministerul Justiției a prevăzut deja și ideea montării unor panouri despărțitoare din plexiglas „pentru momentul nepublic al deliberării în situația completelor colegiale”. Iar pentru ca activitatea instanțelor și a parchetelor să fie mai „aerisită” s-a anunțat și posibilitatea ca zilele de sâmbătă să devină zi lucrătoare.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

Recomandarea Ministerului Justiției este ca pe lângă respectarea distanțării sociale de minimum 1,5 m și evitarea unor contacte directe care nu respectă distanțarea socială pentru o perioadă mai mare de 15 minute să se implementeze și alte măsuri de precauție. Astfel, s-a ajuns la concluzia că activitatea instanțelor și a parchetelor se poate desfășura în intervale orare diferite, chiar și sâmbăta – după caz, dar și limitarea accesului publicului în sala de judecată – chiar dacă ședințele sunt publice – astfel încât să poată fi respectate regulile de distanțare socială. De asemenea, se poate limita numărul de cauze pe ședința de judecată prin planificarea ședințelor de judecată la intervale mai scurte de timp.

Tot pentru protecția personalului instanțelor și parchetelor se instituie obligativitatea montării de panouri despărțitoare din plexiglas în ipoteza în care distanța socială nu poate fi asigurată, cu mențiunea că măsura se poate institui în birourile în care funcționează mai multe persoane și nu există posibilitatea relocării acestora în alte spații, precum și în boxele amenajate pentru persoanele aflate în stare de reținere sau arestare preventivă. Mai mult de atât, Ministerul Justiției spune că „panourile de plastic pot fi imaginate și pentru momentul nepublic al deliberării în situația completelor colegiale”. Totodată, și justițiabilii vor fi obligați să poarte măști/mănuși de protecție în interiorul instituțiilor judiciare.

 

Facebook Notice for EU! You need to login to view and post FB Comments!
https://www.amsieu.ro

Related posts

A urcat cu TIR-ul pe o autoutilitara

observator

Se trece la ora de iarna

observator

L-ati văzut ? A fugit din spital ! (Foto)

observator