Observator Transilvan
Arad

Timpul de asteptare la Nadlac II este de doua ore

Cei care vin în ţară prin PTF Nădlac II sunt nevoite să aştepte cel puţin 120 de minute pentru a putea trece, din cauza verificărilor sistematice care au loc începând de duminică, astfel că procedurile pe fiecare persoană durează până la zece minute. Controlul are loc aici pe şase artere.

Reprezentanţii Poliţiei de Frontieră Arad au declarat, că „începând cu data de 15 martie, ora 21.00, în punctele de trecere a frontierei se fac verificări sistematice pentru toate persoanele care se prezintă la intrarea în ţară”.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

Astfel, timpul de aşteptare, în anumite puncte de frontieră, a crescut ca urmare a faptului că procedurile care se efectuează în prezent necesită mai mult timp. Dacă până acum, în medie, formalităţile durau între 30 de secunde şi un minut pentru o persoană, în prezent aceste proceduri necesită între cinci şi zece minute”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Claudia Ardelean.

În judeţul Arad au fost înfiinţate cinci centre de carantină, iar luni se aflau în acestea 129 de persoane, în timp ce în izolare la domiciliu se aflau 104 cetăţeni.

 

Facebook Notice for EU! You need to login to view and post FB Comments!
https://www.amsieu.ro

Related posts

Evaluare Naționala. Ce trebuie sa știe elevii de clasa a VIII-a ?

observator

In ce conditii incepe scoala ? Ce spune Guvernul ?

observator

Toate școlile își suspendă cursurile fizic timp de 3 zile

observator