Observator Transilvan
Alte stiri

Traditii in Ajun de Craciun. Ce nu este bine sa faci

Se spune că în Ajun de Crăciun cerurile se deschid, însă acest lucru poate fi văzut decât de oamenii credincioși și buni la suflet.

O superstiție ne învață că în noaptea de Crăciun nu trebuie să deschidem ușa nimănui pentru că ne va zbura norocul din casă. Un obicei care se întâlnește în multe regiuni ale țării este ca în ziua de Ajunul Crăciunului, preotul, dar și cântăreții bisericești să umble cu icoana nașterii lui Iisus Hristos.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

În alte regiuni ale țării, fetele, pentru a-și vedea ursitul, lasă afară peste noapte puțin din toate felurile de mâncare negustate, astfel ursitul va veni și va gusta, iar acestea vor putea să-l vadă. Ajunul Crăciunului este o sărbătoare plină de obiceiuri și tradiții populare, multe dintre ele păstrându-se încă atât la sate, cât și la orașe.

Obiceiuri în seara dinaintea Crăciunului:

se spune că pentru a avea noroc, în decursul vieții, nu trebuie să mănânci nimic în ajun de Crăciun;

-în ziua de Ajun când gospodinele ies prima dată în curte trebuie să adune câteva surcele pe care mai apoi să le împrăștie prin casă, aceste surcele se numesc „pui”;

-cei care cresc albine nu trebuie să dea nimic din casă în ziua de Ajun, pentru ca albinelor să le meragă bine și să nu le piardă la roit;

-gospodinele trebuie să fiarbă pentru masa de Ajun mai toate felurile de bucate, pentru a le avea și în anul următor;

-în ajunul de Crăciun este bine să li se dea copiilor să mănânce bostan pentru a fi sănătoși tot anul, etc.

Ajunul Crăciunului este o sărbătoare plină de obiceiuri și tradiții populare, multe dintre ele păstrându-se atât la sate, cât și la orașe.

https://www.amsieu.ro

Related posts

Se prelungeste orarul teraselor

observator

Bilant coronavirus Romania: 246 de morti !

observator

Premierul Florin Citu viziteaza azi judetul Satu Mare

observator